Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu se plânge de presiuni din partea celor care au câştigat alegerile

Traian Băsescu se plânge de presiuni din partea celor care au câştigat alegerile

Traian Băsescu se plânge de presiuni din partea celor care au câştigat alegerile
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
11 Dec 2012   •   18:08

Consilierul prezidenţial, Bogdan Oprea, a transmis un mesaj din partea preşedintelui Traian Băsescu, în care acesta se plânge de presiuni din partea celor care au câştigat alegerile.

Domnul preşedinte Traian Băsescu invită politicienii care au câştigat mandate în cadrul alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie a.c. să renunţe la orice fel de presiune publică privind începerea consultărilor pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru al Guvernului României. Domnul preşedinte Traian Băsescu va urma calea constituţională şi instituţională pentru întregul proces de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru şi nu va face nicio abatere de la rigoarea procedurii, aşa cum este prevăzută în Constituţia României.”

Administraţia Prezidenţială a informat marţi că preşedintele Traian Băsescu va convoca Parlamentul şi va anunţa programul de consultări pentru desemnarea premierului care să formeze viitorul guvern imediat după publicarea în Monitorul Oficial a rezultatului alegerilor.


×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close