Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu și Cristian Tudor Popescu, înjurături publice: Țârcovnic piţigăiat, mizerie, panaramă. Dihor securisto-comunist

Traian Băsescu și Cristian Tudor Popescu, înjurături publice: Țârcovnic piţigăiat, mizerie, panaramă. Dihor securisto-comunist

Traian Băsescu și Cristian Tudor Popescu, înjurături publice: Țârcovnic piţigăiat, mizerie, panaramă. Dihor securisto-comunist
12 Iun 2017   •   10:43

Fostul președinte Traian Băsescu pare să fi cedat nervos în timpul meciului Simonei Halep. Și s-a apucat să-l înjure public pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, cel care a comentat meciul lui Halep, la Pro TV.

"Ingrozitor! Meciul Simonei Halep, la Roland Garros, este comentat pe PRO TV de un ţârcovnic piţigăiat, plin de rahat (el o spune despre el) şi de ifose, de teapa lui CTP. Cum o fi ajuns PRO TV atât de îngăduitor cu o mizerie care nu poate fi apropiată de sportul alb? A trebuit să butonez telecomanda şi să urmăresc meciul pe un canal european, unde meciul dintre Simona şi Ostapenko era comentat de specialişti adevăraţi şi nu de panarame care încearcă să-şi salveze reputaţia, lipindu-se de o campioană", a scris Băsescu pe o rețea de socializare. 
Ulterior, Băsescu a revenit cu noi precizări: "Nu mi-a spart nimeni contul dar aceast CTP (care la mineriadă îi înfiera pe intelectualii ce nu erau de acord cu minerii şi care prin 2005 mă lingea), mai acum câteva săptămâ a scris că se "simte mânjit cu rahat" de mandatele mele. Eu nu cred că are dreptate, dar dacă se simte cum a spus, am zis să-l ajut."

Băsescu și-a continuat recitalul de înjurături: "Scuze cititorilor mei pentru limbaj, dar trebuie să scriu pe înţelesul CTP-ului, deci, RAHAT CU PERJE! Așa spunea bunica. 
Mi-a revenit expresia citind atacul lui CTP, din urmă cu ceva zile, la adresa mea, atac în care concluzionează că se simte „mânjit de căc...t” că a trăit în cele două mandate Băsescu. Așa că îmi dau şi eu cu părerea.
Oare Cristian Tudor Popescu s-a simţit mânjit de căc...t şi pentru că, în 1990, la mineriadă, înfiera cu mânie proletară intelectualitatea, care se manifesta împotriva atacului barbar al ortacilor lui Miron Cozma asupra bucureştenilor din Piaţa Universităţii? Oare Cristian Tudor Popescu s-a simțit mânjit cu căc...t și în 2005 când devenise partener la Adevărul cu Viorel Hrebenciuc? Atunci, Guzganul Rozaliu, așa îl numea pe Hrebenciuc, acționarul din umbră, „rodea” din banii CTP-ului de la ziar. Nu s-au înțeles la bani, așa că a tras un editorial năpraznic! Coabitaseră ceva vreme, dar nu i-a mai plăcut și a dezertat la Sârbu. După care l-a lăsat și pe Sârbu și a șters-o la UM Digi24. Deh...viaţă de mercenar cu Mercedes, care, în spaţiul public, se afişa cu o Dacie ruginită şi cu o vestă care mirosea a ..  
Atunci, în 2005, eram un exemplu de fair play pentru CTP.
Citez din editorial : „[...] dând dovada de un fair play care ne-a mai înseninat, preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele PSD Adrian Nastase ne-au sunat [...]”. Doamne, ce lingău voluntar! 
(Editorialul din 2005 aici: http://mobile.hotnews.ro/stire/1236105)
Concluzie: în mod cert, pe CTP nu l-a mânjit nimeni cu căc...t. El are pasiunea de a se mânji singur,ca maimuţa, după care se tăvăleşte de plăcerea de a-şi răspândi, citez, „duhoarea” în spaţiul public. 
CTP, te rog mult, nu te enerva.
PS. Prezenta postare este un drept la replică şi utilizează sintagme preferate ale CTP-ului. Am scris pe înţelesul domniei sale, cu scuze sincere faţă de cititorii mei."


Jurnalistul Cristian Tudor Popescu nu a rămas dator. I-a răspuns prompt lui Băsescu

"Eram conştient, când am acceptat invitaţia ProTV de a comenta în direct finala, că, dacă Simona pierde, lăturile mă vor lovi şi pe mine. Pe lângă cretinetzi şi netandertali, arătându-se, în premieră absolută, interesat de tenis, fostul preşedinte Băsescu îmi aruncă un şir de injurii bazate pe niciun argument, în legătură cu calitatea mea de comentator de tenis. Face o mică pauză şi apoi mai scrie pe Facebook: „Sper că CTP-ul va comenta şi meciul de fotbal Polonia-România, dacă se pricepe la toate”. Dl Băsescu, aşa cum a procedat când mă acuza, fără să clipească, cum că aş fi lucrat la Scânteia, fără a se interesa în legătură cu faptul că n-am lucrat nicio zi, în niciun ziar, înainte de `89, nu are minima decenţă să se informeze că subsemnatul refuz să comentez fotbal de mulţi ani de zile, de când am propus desfiinţarea echipei naţionale. Pe manipulatorul murdar îl preocupă doar să arunce asupra mea şi previzibila înfrângere a băieţilor care dau cu piciorul în minge cu tricolorul pe ei", îşi începe jurnalistul postarea, adăugând: "Are treabă cu sportul T. Băsescu, cât am eu cu mitropolia".

Cristian Tudor Popescu a ținut să facă și diferența între președintele Iohannis și Băsescu. Și are o explicație pentru motivele care l-au făcut ținta lui Băsescu. "Asta însă nu schimbă cu o iotă ce-am spus joi seara la Digi24 şi a declanşat, de fapt, flegmele de ultimă oră aruncate de distinsul: că preşedintele Iohannis a fost, la Washington, primul preşedinte al României care vorbeşte o engleză civilizată şi nu miroase a comunisto-securist. Ceea ce subîntinde faptul că dl Băsescu vorbeşte englezeşte melteneşte, în băsic ingliş, emană o duhoare de dihor securisto-comunist şi s-a afirmat ca tată şi protector al hoţilor, mai ales al hoaţelor cu tupeu cât cuprinde", a ripostat CTP. 

×
Subiecte în articol: Simona Halep
Parteneri
Afacerea cu care doi români din Bihor au dat lovitura
x close