Antena 3 CNN Politică UPDATE. DNA cere din nou arestarea lui Viorel Hrebenciuc

UPDATE. DNA cere din nou arestarea lui Viorel Hrebenciuc

UPDATE. DNA cere din nou arestarea lui Viorel Hrebenciuc
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Oct 2014   •   12:50
UPDATE 12:50 - Direcţia Naţională Anticorupţie cere, din nou, arestarea lui Viorel Hrebenciuc, în al treilea dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. 
 
Corespondentul Antena 3, Ana Maria Roman, a explicat despre ce acuzaţii este vorba.

"Un dosar care are legătură cu primul dosar în care a fost învinuit, cel privind CNA. Acesta ar fi apelat la o cunoştinţă, fost şef al unei structuri de protecţie, pentru a afla diverse informaţii din interior despre cum se derulează ancheta. În schimb, Hrebenciuc ar fi promis că îi angajează fiica la o instituţie publică şi că îl va ajuta în mai multe probleme. Ar fi vorba, deci, despre intervenţii la DNA, la un angajat, care ar fi fost dispus să scoată informaţii din DNA pentru a îl ajuta pe Hrebenciuc."

---

UPDATE 12:00
- Viorel Hrebenciuc este anchetat într-un nou dosar de corupţie. Deputatul a explicat că este vorba despre acuzaţii de trafic de influenţă. 

Viorel Hrebenciuc nu a vrut să dea prea multe detalii, la ieşirea din DNA.

"Am luat cunoştinţă de acuzaţii şi cu asta basta. Vă daţi seama că nu a fost dorinţa mea să fiu anchetat în trei dosare. Am fost urmărit toată viaţa. Este o prostie", a declarat Hrebenciuc.

---

Viorel Hrebenciuc a sosit în urmă cu puţin timp la DNA, unde va fi audiat într-un nou dosar. 
 
Corespondentul Antena 3, Ana Maria Roman, a explicat că este vorba despre o cauză nouă, un dosar care nu are legătură cu cauza de la Braşov, care vizează posibile retrocedări ilegale, dar nici cu felul în care ar fi fost ridicată suspendarea postului Giga TV. 
 

×
Subiecte în articol: Viorel Hrebenciuc DNA dosar audiere
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close