Antena 3 CNN Politică USL a demarat acţiunea de suspendare a preşedintelui Băsescu

USL a demarat acţiunea de suspendare a preşedintelui Băsescu

USL a demarat acţiunea de suspendare a preşedintelui Băsescu
Sursa foto: Foto: Intact Images
de O.P.    |    21 Noi 2011   •   06:18

USL a început acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Crin Antonescu a anunţat constituirea unei comisii politice ce are drept scop redactarea cererii de suspendare.

În momentul în care vom avea, probabil peste o săptămână, acest raport finalizat, va fi o discuţie în grupurile noastre parlamentare. Dacă ele vor asuma această propunere, atunci ea va fi iniţiată pe traseul prevăzut de Constituţie”, a adăugat Crin Antonescu.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a susţinut că acest demers al USL "nu e un moft, nu e o invenţie de agendă".



"Convingerea noastră foarte fermă e că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept şi, practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om", a susţinut Antonescu.

Liderii opoziţiei sunt motivaţi în demersul lor de îngheţarea pensiilor şi salariilor anul viitor, dar şi de refuzul Guvernului de a indexa pensiile, aşa cum prevede legea.

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au solicitat juriştilor să pregătească un raport în care să fie analizate declaraţiile preşedintelui şi măsura în care acestea pot face obiectul unei acţiuni de suspendare.

 


×
Subiecte în articol: USL suspendarea presedintelui Constitutie
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close