Ziariştii de la Jurnalul Naţional sunt de părere că Sorin Oprescu ar trebui să facă schimbări faţă de vechea organigramă, pentru că, în opinia lor, viceprimarul Robert Ionescu, omul lui Gigi Becali, nu ar fi tocmai potrivit să coordoneze Comisia de aplicare a Legii 10/2001, privind cererile de retrocedare a imobilelor naţionalizate.
În prezent, peste 30.000 de solicitări aşteaptă să fie rezolvate. De cele mai multe ori în spatele acestor cereri se află oameni influenţi, care au cumpărat drepturile litigioase de la persoane care s-au arătat neputincioase în faţa sistemului, arată jurnaliştii.
Este vorba despre imobile şi terenuri foarte bine poziţionate, majoritatea în centrul istoric al Capitalei şi în zone bine cotate pe piaţa imobiliară.
Dacă Robert Ionescu s-ar ocupa de acest domeniu, avându-l în spate pe nimeni altul decât Gigi Becali, probabil că lucrurile ar lua o altă întorsătură, atrag atenţia cei de la Jurnalul Naţional, mai ales că patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti a cumpărat mai multe drepturi litigioase în una dintre cele mai vânate zone ale Bucureştiului, Staţiunea Pomicolă. Aici, Becali deţine aproximativ 60 de hectare de verdeaţă. În plus, latifundiarul este interesat de serele Capitalei, cerând în mai multe rânduri Agenţiei Domeniului Statului terenurile administrate de aceasta.
Antena3
Ştiri video recomandate