Un parlamentar din Comisia economică a dorit să ştie dacă 1.300 de mineri vor fi daţi afară în perioada următoare. Videanu a confirmat că există un program de restructurare în minerit, cunoscut şi discutat cu sindicatele din domeniu, care vizează disponibiluzarea a o mie şase sute de mineri care lucrează în compania naţională a Huilei.
Adriean Videanu a explicat că populaţia muncitorilor din domeniul minier este foarte îmbătrânită, astfel că trebuie angajaţi tineri, iar acest program de restructurare creează premisele reangajării a 600 de tineri în CNH.
Videanu a mai spus că, din cele nouă cariere miniere, două sunt de mult în conservare, celelalte şapte însă pot intra într-un program de rentabilizare, în condiţii de investiţii, prin înfiinţarea celor două companii energetice.
Ministrul propus al Economiei a explicat că, în prezent, Compania Naţională a Huilei nu mai poate primi ajutor din partea statului pentru investiţii, iar singura şansă o reprezintă intregarea într-una din cele două companii, pentru a creşte eficienţa exploatării cărbunelui.
"Categoric nu se va închide nicio mină", a dat asigurări Videanu, arătând că se va face o evaluare strict economică a fiecăreia dintre acestea.
El a mai spus că speră ca, dacă miercuri Guvernul va primi votul de investitură, joi să aibe loc prima şedinţă de guvern şi să se aprobe hotărârea de guvern de înfiinţare a celor două companii energetice.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate