Antena 3 CNN Politică Viitorul candidat PSD la prezidenţiale, desemnat prin referendum intern, nu la Congres

Viitorul candidat PSD la prezidenţiale, desemnat prin referendum intern, nu la Congres

Viitorul candidat PSD la prezidenţiale, desemnat prin referendum intern, nu la Congres
Sursa foto: Liviu Dragnea
16 Feb 2010   •   13:00

Viitorul candidat prezidenţial al PSD nu va mai fi desemnat în cadrul Congresului ci pe baza unui mecanism de referendum intern care va viza consultarea membrilor şi simpatizanţilor acestei formaţiuni politice. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a precizat, marţi, că propunerea a fost inclusă în proiectul de statut care va fi supus aprobării Congresului din 290 februarie.
"Vrem să introducem în Statut o nouă modalitate prin care desemnăm candidatul la Preşedinţie. Vrem o consultare largă, adică un mecanism de referedum intern în rândul membrilor şi simpatizanţilor PSD", a spus Dragnea.
Pe lângă acest nou mecanism, comisia de statut a partidului a mai decis introducerea altor două modificări care se referă la mecanisme de consultare a unor structuri interne cum ar fi grupurile parlamentare şi ligha aleşilor locali.
"Dorim ca grupurile parlamentare să fie implicate efectiv în luarea deciziilor politice cu finalitate în Parlament", a explicat Dragnea. Astfel, grupurile parlamentare vor participa la şedinţele CExN unde se iau astfel de decizii în integralitatea lor, şi nu ca până acum, prin intermediul liderilor de gurp.
O altă modificare care va fi cuprinsă în noul Statut prevede implicarea aleşilor locali în deciziile care se referă la legislaţia privind administraţia publică.
Dragnea a mai subliniat că la CExN-ul de vineri se va decide dacă rămâne în vigoare propunerea conform căreia Congresul şi Consiliul Naţional vor fi tratate ca structuri deliberative, unde se adoptă hotărâri majore, iar BPN şi CExN ca structuri executive, care adoptă hotărâri din zona executivă.
"Consiliul Naţional este o structură deliberativă, care adoptă hotărâri majore. Este greu să credem că avem eficienţă când noi punem atribuţii la un organism cu 750 de membri că poate să coordoneze o activitate. Consiliul Naţional ia hotărâri, BPN şi CExN sunt executive", a apreciat Dragnea.
Antena3.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close