Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Oina, sportul naţional al României, ar putea fi disciplină obligatorie la şcoală

Oina, sportul naţional al României, ar putea fi disciplină obligatorie la şcoală

Oina, sportul naţional al României, ar putea fi disciplină obligatorie la şcoală
Sursa foto: Foto: VideoNews
08 Mai 2011   •   11:25

Când tradiţia moare, o resuscităm prin lege! Mai mulţi politicieni vor să reînvie sportul nostru naţional - oina. Parlamentarii au depus o lege conform căreia oina ar trebui să fie din nou studiată şi promovată în şcoli. Obligatoriu.

O bâtă şi o minge. Oina ne defineşte ca... popor de 600 de ani. Un fel de baseball, dar mult mai complicat, spun profesioniştii.

Pe vremuri, campionatele de oină erau dese, iar sportivii, mulţi. Astăzi, mai avem doar câteva echipe.

Doar câteva şcoli din ţară au ales să practice oina la orele de sport. Şcoala din Năvodari e una dintre ele.

Deputatul PNL, Diana Tuşa, a bătut oina în liceu. Acum, a iniţiat o lege prin care oina să fie declarată sport naţional. Astfel, va fi ajunge, obligatoriu, în şcoli.

Proiectul a fost deja depus la Parlament şi, pentru a intra în vigoare, trebuie aprobat de senatori şi deputaţi.

 

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close