Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Peter Sagan a câştigat etapa a 7-a din Turul Franţei şi şi-a consolidat primul loc în ierarhia sprinterilor

Peter Sagan a câştigat etapa a 7-a din Turul Franţei şi şi-a consolidat primul loc în ierarhia sprinterilor

Peter Sagan a câştigat etapa a 7-a din Turul Franţei şi şi-a consolidat primul loc în ierarhia sprinterilor
de M.T.    |    05 Iul 2013   •   21:53

Slovacul Peter Sagan a obţinut prima victorie în ediţia centenară a Turului Franţei, impunându-se într-o manieră entuziasmantă în etapa a 7-a, desfăşurată între Montpellier şi Albi, pe o distanţă de 205,5 km.

Tutierul de la Cannondale a câştigat fără probleme la sprint în faţa germanului John Degenkolb (Argos) li a italianului Daniele Bennati (Saxo), care au completat podiumul.

Sud-africanul Daryl Impey (Orica) şi-a păstrat tricoul galben, purtat de liderul clasamentului general, dar este de aşteptat ca sâmbătă, atunci când va avea loc prima etapă adevărată de munte, să-l piardă.

În urma victoriei de la Albi, Sagan s-a distanţat la aproape 100 de puncte în fruntea ierarhiei tricoului verde, slovacul având 224 de puncte, faţă de cele 130 ale germanului Andre Greipel (Lotto) şi 119 ale britanicului Mark Cavendish (Omega Pharma).

Rivalii lui Sagan nu au reuşit să ţină ritmul impus de cei de la Cannondale, fiind distanţaţi încă de la jumătatea cursei de trena extrem de puternică a coechipierilor slovacului.

„Iniţial, planul nostru era să câştigăm sprintul intermediar, dar colegii mei au venit la mine şi mi-au spus că ar trebui să continuăm să forţăm, pentru că ceilalţi sprinteri au fost lăsaţi în urmă. Le-am răspuns că, dacă se simt în stare, de ce nu?”, a spus Sagan, câştigătorul tricoului verde şi la ediţia trecută a Turului Franţei.

Sâmbătă încep lucrurile serioase, odată cu etapa a 8-a, care se va desfăşura între Castres şi Ax 3 Domaines, pe o distanţă de 195 km.

După o căţărare de categoria a 4-a la început şi un sprint intermediar la kilometrul 119,5, rutierii vor face cunoştinţă cu primele ascensiuni serioase din acest an. Mai întâi, o căţărare de categorie specială, Col de Pailheres (2.001 metri), cel mai înalt punct al ediţiei centenare, pentru ca finalul să aducă o căţărare de categoria întâi, la Ax 3 Domaines (1.350 de metri).

Mai mult ca sigur, favoriţii la trioul galben vor ieşi pentru prima oară la atac, duelul dintre britanicul Chris Froome (Sky) şi spaniolul Alberto Contador (Saxo) fiind cel mai aşteptat.

×
Subiecte în articol: Turul Frantei Le Tour
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close