Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Philippe Gilbert a câştigat prima etapă din Turul Franţei şi a preluat tricoul galben

Philippe Gilbert a câştigat prima etapă din Turul Franţei şi a preluat tricoul galben

Philippe Gilbert a câştigat prima etapă din Turul Franţei şi a preluat tricoul galben
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
03 Iul 2011   •   11:36

Belgianul Philippe Gilbert este primul tricou galben al Turului Franţei 2011, după ce a câştigat etapa inaugurală disputată între Passage du Gois şi Mont des Alouettes, pe o distanţă de 191,5 kilometri. Rutierul echipei Omega Pharma-Lotto a fost urmat de australianul Cadel Evans, sosit la 3 secunde de învingător, şi de norvegianul Thor Hushovd, la 6 secunde

 
Principalul favorit la câştigarea Le Tour, Alberto Contador, a început cu stângul actuala ediţie, rutierul spaniol de la Saxo Bank fiind implicat într-o căzătură provocată de o spectatoare aflată pe şosea cu 9 kilometri înainte de sfârşitul etapei. Învingătorul din Il Giro din acest an a pierdut astfel aproape un minut şi jumătate în raport cu Gilbert. 
 
Şi principalul rival al lui Contador, Andy Schlek, a avut ghinionul de a fi implicat într-o căzătură, pe căţărarea de categoria a patra din finalul etapei, însă luxemburghezul a primit acelaşi timp ca şi restul plutonului, deoarece incidentul a avut loc când mai erau mai puţin de 3 kilometri din etapă.
 
Duminică va avea loc etapa a 2-a din Turul Franţei, un contratimp pe echipe care se va disputa în localitatea Les Essarts, pe o distanţă de 23 de kilometri.
 
Clasament etapa 1
 
1.Philippe Gilbert (Belgia) 4:41:31
2.Cadel Evans (Australia) +0:03
3.Thor Hushovd (Norvegia) +0.06
4.Jose Joaquin Rojas (Spania) +0.06
5.Jurgen Van Den Broeck (Belgia) +0.06
 
Clasament general (Tricoul galben)
 
1.Philippe Gilbert (Belgia) 4:41:31
2.Cadel Evans (Australia) +0:03
3.Thor Hushovd (Norvegia) +0.06
4.Jose Joaquin Rojas (Spania) +0.06
5.Jurgen Van Den Broeck (Belgia) +0.06
 
Clasament puncte (Tricoul verde)
 
1.Philippe Gilbert (Belgia) 45p
2.Cadel Evans (Australia) 35p
3.Thor Hushovd (Norvegia) 30p
 
Clasament tineri (Tricoul alb)
 
1.Geraint Thomas (Marea Britanie) 4:41:37
2.Rein Taaramae (Estonia) +0.00
3.Egor Silin (Rusia) +0.00

×
Subiecte în articol: Le Tour tricoul galben alberto contador
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close