Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Turul Spaniei: David Moncoutie a câştigat etapa a 11-a, iar Bradley Wiggins este noul tricou roşu

Turul Spaniei: David Moncoutie a câştigat etapa a 11-a, iar Bradley Wiggins este noul tricou roşu

Turul Spaniei: David Moncoutie a câştigat etapa a 11-a, iar Bradley Wiggins este noul tricou roşu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    01 Sep 2011   •   11:16

Francezul David Moncoutie a obţinut cea de-a patra victorie a carierei în Turul Spaniei, după ce s-a impus în etapa a 11-a, desfăşurată între Verin şi Estacion de Montana Manzaneda, pe o distanţă de 167 de kilometri, la finalul căreia britanicul Bradley Wiggins a devenit cel de-al optulea lider la general al actualei ediţii.

Moncoutie a făcut parte dintr-o evadare numeroasă, în care s-a dovedit cel mai proaspăt pe final, când a atacat decisiv şi i-a devansat pe ibericii Benat Intxausti şi Luis Leon Sanchez, ambii sosind la un minut şi 18 secunde în urma învingătorului.

Am câştigat încă o etapă, ceea ce înseamnă că Vuelta îmi zâmbeşte în continuare. Mi-am păstrat energia în contratimpul individual de luni, deoarece am vrut să plec astăzi în evadare. Astăzi, obiectivul meu a fost să mă impun şi să obţin puncte în clasamentul căţărătorilor. Ştiam că Sky va lăsa cicliştii să evadeze şi exact asta s-a întâmplat. Partea cea mai grea a fost să prind evadarea potrivită, dar cele două ascensiuni de la începutul etapei m-au ajutat mult. Îmi place mult acest tur”, a declarat rutierul de la Cofidis, care a câştigat de trei ori consecutiv titlul de cel mai bun căţărător din Turul Spaniei.

În grupul favoriţilor, atacurile importante s-au lăsat aşteptate până cu cinci kilometri înainte de finish, cel care a ieşit în faţă fiind Joaquim Rodriguez, obligat să atace după ce ieşise din primii zece la general în urma contratimpului de la Salamanca. Ibericul nu a reuşit însă să obţină decât şapte secunde în raport cu ceilalţi ciclişti importanţi, în fruntea cărora s-a aflat Bradley Wiggins. Britanicul a preluat tricoul roşu, după ce cocechipierul său Christopher Froome, fostul lider, a fost distanţat pe ultima căţărare a zilei. Timp preţios a pierdut şi danezul Jakob Fuglsang, care a retrogradat pe poziţia a cincea la general.

Este un sentiment incredibil să fiu lider în clasamentul general al unui tur cum este Vuelta. Sunt fericit. Înainte de startul cursei, obiectivul meu era un loc între primii şase, iar acum podiumul e un vis frumos. Vuelta e un vis frumos. Mai rămân două sau trei finişuri dificile, cursa nu e jucată, dar vreau să dau totul pentru a rămâne liderul Turului Spaniei”, a spus britanicul de la Sky la finalul etapei.

Etapa a 12-a, care va avea loc miercuri între Ponteareas şi Pontevedra (167,3 kilometri), reprezintă o bună ocazie pentru sprinteri de a ieşi în evidenţă. Deşi pe parcurs sunt repertoriate două căţărări de categoria a treia, finalul este plat, astfel că este de aşteptat un sprint masiv pentru desemnarea învingătorului.


×
Subiecte în articol: Turul Spaniei Vuelta
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close