Antena 3 CNN Sport Încă o mare sportivă a fost prinsă dopată. Riscă suspendarea pe viață

Încă o mare sportivă a fost prinsă dopată. Riscă suspendarea pe viață

Încă o mare sportivă a fost prinsă dopată. Riscă suspendarea pe viață
de S.T.    |    17 Mar 2016   •   15:58

Înotătoarea rusă Iulia Efimova, care are în palmares patru titluri de campioană mondială, a fost depistată pozitiv la meldonium, iar acum riscă o suspendare pe viață, fiind la cel de-al doilea caz de dopaj din cariera sa, a anunțat agenția TASS.

Efimova, în vârstă de 23 de ani, care se pregătește în Statele Unite începând din 2011, a fost testată pozitiv cu ocazia unui control în afara competiției.

„Federația este la curent cu faptul că Efimova a fost depistată pozitiv la meldonium”, a declarat o sursă din cadrul Federației ruse de natație (ASRF), citată de Reuters.

Medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice 2012 de la Londra, în proba de 200 m bras, Efimova a mai fost suspendată de Federația internațională de natație (FINA), timp de 16 luni, în mai 2014, după ce în eșantioanele sale au fost descoperite urmele unui steroid anabolizant, DHEA, care mărește metabolismul și favorizează pierderea în greutate, tot cu ocazia unui control în afara competiției, efectuat la Los Angeles, în 2013.

×
Subiecte în articol: maria sarapova
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close