Antena 3 CNN Sport Mihai Gâdea: Meciul Simonei de astăzi este un eveniment colosal

Mihai Gâdea: Meciul Simonei de astăzi este un eveniment colosal

Mihai Gâdea: Meciul Simonei de astăzi este un eveniment colosal
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
07 Iun 2014   •   15:47
Meciul Simonei Halep este în gândurile tuturor românilor, indiferent unde sunt. Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii "Sinteza Zilei", a explicat, de la Paris, că este bucuros că România are parte de un astfel de eveniment. 
 
"E foarte frumos, încă nu am reuşit să intru în arenă dar vreau să spun că sunt atât de bucuros că România are parte de acest eveniment. Ar putea să pară nepotrivit, dar este un eveniment naţional, colosal, pe care o campioană îl oferă României la doar 22 de ani. Vorbeam în această dimineaţă cu Dinu Pescariu care spunea că se teme că nu înţeleg toţi dimensiunea acestui eveniment. Vorbim despre Campionat Mondial în fotbal. Absolut oriunde mă uit pe aici, oamenii întreabă de unde sunt şi le spun că sunt român şi toţi zâmbesc pentru că ştiu de Simona Halep acum."
 
Ministrul Sportului, Gabriela Szabo, a explicat, de asemenea, că este foarte bucuroasă şi pentru victoria Steluţei Duţă, care a cucerit titlul de campion european la box

 
"Astăzi, la Bucureşti, a mai câştigat şi Steluţa Duţă un titlu de campion european la box, bucurie după bucurie în acest capitol. Trebuie să investim în sport, mă bucur foarte mult pentru aceste frumoase succese ale sportivilor noştri."
 
Ministrul a arătat că emoţiile sunt diferite când aştepţi o astfel de competiţie la care nu participi direct.
 
"Emoţiile sunt mult mai intese astăzi faţă de perioada în care concuram pentru România. Sunt trăiri intense, emoţii, nu îmi place aşteptarea şi tesniunea dinaintea unei competiţii dar îmi doresc foarte tare ca Simona să ne aducă o altă bucurie. Ieri am comunicat cu ea pe SMS, i-am transmis că tot sportul românesc este alături de ea, ea ştie ce trebuie să facă, ştie să se detaşeze de toată această tensiune."
 
Meciul Simonei Halep cu Maria Sharapova va fi transmis în direct de Antena 3, la ora 16:00, în parteneriat cu Eurosport.
 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close