Paris Saint-Germain (PSG) a câştigat Champion's League sâmbătă seară, după un meci incendiar terminat cu scorul de 5 la 0 în faţa celor de Internazionale Milano (Inter Milano). Finala celei mai prestigioase competiţii europene a avut loc pe Allianz Arena, în Germania.
PSG a deschis scorul în minutul 12 prin marocanul Achraf Hakimi, iar 8 minute mai târziu Desire Doue a mărit avantajul pentru francezi, prima repriză terminându-se 2-0 în favoarea parizienilor.
În a doua repriză, Desire Doue a marcat al treilea gol (64), trimiţând PSG la un avantaj de trei goluri în faţa celor de la Inter. Doue a primit şi el, imediat după (65), un cartonaş galben pentru comportament nesportiv, fiind schimbat în minutul (66) de antrenorul spaniol, Luis Enrique, cu Bradley Barcola.
Explosion de joie sur les Champs-Elysées après le 3e but du #ParisSaintGermain, le deuxième de Désiré Doué en finale de LDC face à l’Inter Milan. #PSGINT pic.twitter.com/SAVqBKRghJ
— CLPRESS / Agence de presse (@CLPRESSFR) May 31, 2025
Georgianul Khvicha Kvaratskhelia a înscris, în minutul 73, asigurând victoria parizienilor. Senny Mayulu a înscris golul de 5-0 în minutul 87.
Arbitrul celor de la Inter, italianul Simone Inzaghi s-a ales cu un cartonaş galben (58) de la românul central Istvan Kovacs, pentru proteste.
Potrivit statisticilor de pe Flashscore, PSG a dominat categoric partida, cu 59% posesie, 8 şuturi pe poartă şi 8 ocazii mari, în timp ce Inter Milano a avut doar 41% posesie, 2 şuturi pe poartă şi o singură ocazie mare.
"Campion, fratele meu! Zi de glorie pentru PSG! Bravo, suntem cu toții mândri. Paris, capitala Europei în această seară", a scris Preşedintele Franţei Emmanuel Macron pe X, după reuşita parizienilor.
« Champion mon frère ! »
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) May 31, 2025
Jour de gloire pour le PSG !
Bravo, nous sommes tous fiers.
Paris, capitale de l’Europe ce soir.