Antena 3 CNN Sport România la Campionatele Mondiale de box juniori din Erevan: O medalie de argint și două de bronz

România la Campionatele Mondiale de box juniori din Erevan: O medalie de argint și două de bronz

Delegația României la Campionatele Mondiale de box juniori din Erevan, Armenia, a câștigat o medalie de argint și două de bronz, într-o competiție în care doar două finale nu au avut sportivi proveniți din Armenia, India sau Rusia, informează Agenția Națională pentru Sport.

România la Campionatele Mondiale de box juniori din Erevan: O medalie de argint și două de bronz
Sursa foto: Facebook, Federatia Romana de Box
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Dec 2023   •   22:31

Amalia Țugui a câștigat medalia de argint a categoriei 63-66 kg și a devenit vicecampioană mondială, la finalul unui meci spectaculos și foarte strâns, pe care Mukhit Aisulu, din Kazahstan, l-a câștigat cu 3-2. Amalia Țugui a luptat într-una dintre singurele două finale care nu au inclus un sportiv armean, indian sau rus, ceea ce reprezintă în sine o mare performanță.

În aceeași competiție, au obținut medalii de bronz pentru România Rocio Bucur Trigos (52-54 kg) și Elena Șopterean (66-70 kg).

Amalia Țugui, legitimată la CSM Danubiu Tulcea, a obținut anul acesta bronzul la Campionatul European de Box, desfășurat în Ploiești, în cadrul categoriei -63 kg junioare, este și campioană balcanică la box, titlu obținut tot anul acesta, dar și campioană mondială de Kickboxing WAKO în 2022.

Rocio Bucur Trigos este și vicecampioană europeană a categoriei 54 Kg, iar Elena Șopterean deține bronzul categoriei 66 kg în urma evoluției de la Campionatele Europene de Juniori de la Ploiești.

În cadrul Mondialelor de la Erevan, India are cei mai mulți finaliști dintre toate țările - 12, în comparație cu Armenia și Rusia, cu câte 9 și Uzbekistan, cu 7. Dintre cele 13 finale feminine, India este reprezentată în opt dintre ele.

Un număr total de 26 de țări și-au asigurat medalii la Campionatele Mondiale de Box IBA pentru juniori, în curs de desfășurare, de la Erevan, după meciurile din sferturile de finală. Cea mai de succes națiune este India, cu 17 medalii din 26 de categorii de greutate. Ea este urmată de Rusia, cu 16 medalii, Uzbekistan, cu 11 semifinaliste, și Kazahstan și Armenia, cu câte 10 medaliate.

România a participat cu o delegaţie de 18 sportivi, nouă fete şi nouă băieţi, la Campionatele Mondiale de box pentru juniori (15-16 ani) și a obținut 3 medalii - una de argint și două de bronz.

×
Subiecte în articol: box Erevan Amalia Țugui
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close