Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a avut prima reacție în scandalul puilor vopsiți, după semnalul de alarmă dat de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru că va candida la alegerile din acest an.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a fost desemnat de PSD candidat la Primăria Constanța, la alegerile locale din 9 iunie 2024.
Șeful ANPC, Horia Constantinescu, atrage atenția ca mulți dintre puii pe care îi cumpărăm de pe rafturile magazinelor sunt vopsiți. Problema este că unii dintre aceștia sunt vopsiți chiar prin hrana pe care o primesc, pentru ca vopseaua să pătrundă bine în țesut și să nu fie spălată.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a explicat ce măsuri pot fi aplicate în sectorul casnic pentru reducerea risipei alimentare.
Este control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANLPC) la magazinul Ikea de la ieşirea pe Autostrada Soarelui, unde s-a reclamat o posibilă invazie de ploşniţe.
Şeful de la Protecţia Consumatorilor spune din nou că nu are de ce să simte vinovat în cazul tragediei de la Ferma Dacilor. "Am fost acolo doar ca să promovez jumări", a declarat Horia Constantinescu.
Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a reacționat după tragedia de la pensiune Ferma Dacilor și spune că i se pare jenant să îi fie transferată vina altor autorități.
Pensiunea Ferma Dacilor era promovată pe rețelele sociale, chiar de șeful ANPC. Deși unitatea nu avea autorizație de la pompieri, Horia Constantinescu a scris pe pagina sa de Facebook, în urmă cu două luni, că știa de acest proiect din 2007 și că nicăieri nu a găsit o mâncare mai bună.
Scandal ieri, într-o piață volantă din Capitală. Președintele ANPC a fost amenințat de unul dintre comercianți: ”Nu mi-e frică de tine! Hai să ne omorâm!”.
Horia Constantinescu, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a răspuns, astăzi, acuzaţiilor lansate de Pescobar, patronul restaurantului Taverna Racilor. Omul de afaceri a explicat că este executat în direct şi că este şantajat, după ce două dintre restaurantele sale au fost închise.
A fost scandal pe litoral. Vânzătorii din Satul de Vacanță din Mamaia au aruncat cu mâncare în inspectorii Protecției Consumatorilor, potrivit președintelui ANPC, Horia Constantinescu.
Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, a fost înregistrat de camera de corp a unui agent de la Poliţia Eforie în timp ce îl suna pe şeful IPJ Constanţa când a fost oprit în trafic.
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a vorbit, într-o intervenție la Antena 3 CNN, despre cât de simplu ar fi fost dacă organele de control aveau dreptul să filmeze în cadrul controalelor organizate la centrele de bătrâni.
Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a fost în platoul Antena 3 CNN, alături de ministrul Agriculturii Florin Ionuț Barbu, care a anunțat cum se va efectua ieftinirea alimentelor de bază la raft.