Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a discutat, joi, cu ministrul Educației, Ligia Deca, despre extinderea programului Ranger Junior în toate rezervațiile naturale.
Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a înscris în Partidul Național Liberal, Filiala Sector 6, anunță, joi, primarul Ciprian Ciucu. „A fost o opțiune absolut firească”, afirmă Deca.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat joi semnarea Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învăţământ Preuniversitar, care cuprinde noi drepturi pentru angajaţii din sistemul de învăţământ.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a dezvăluit, joi, cum s-au "scurs" subiectele de la examenul de Bacalaureat 2023, după ce ministerul a declanșat o anchetă în acest sens.
Ministrul Educației Ligia Deca spune că persoanele care se vor dovedi vinovate de răspândirea în spațiul public a subiectelor de examen vor suferi "consecințe disciplinare serioase”.
Ministerul Educaţiei a emis o hotărâre, marţi dimineaţă, prin care a decis ce se va întâmpla cu lucrările de la bacalaureat ale elevilor care au folosit alte sintagme decât "de bună seamă", cea cuprinsă în barem.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut declarații despre susținerea primei probe a examenului de Bacalaureat din acest an. Aceasta precizează că greva profesorilor nu a afectat decurgerea acestui examen și nici parcurgerea materiei necesare pentru susținerea probelor.
Avem prima reacție a ministrului Educației, după ce mai mulți părinți din Capitală au făcut noapte albă la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădiniță.
Organizația Femeilor Liberale salută prezența în noul guvern PNL-PSD a unui număr de patru femei propuse de PNL, un record de gen pentru reprezentarea femeilor liberale în Guvernul României.
Ligia Deca, ministrul Educaţiei, intervine în scandalul orelor de 25 de minute. Ministrul spune că acolo unde există această practică trebuie să înceteze de urgenţă.
Ligia Deca a anunțat ce se va întâmpla cu vacanța de vară, în condițiile în care liderii sindicali au decis, astăzi, încetarea protestelor și revenirea în clase.
Peste doar câteva ore, vom afla ce se întâmplă cu greva generală din Educație. Sindicaliști vor anunța, la ora 10.00, dacă acceptă sau nu ultima ofertă a Guvernului.
Înscrierile la Bacalaureat şi la Evaluarea naţională se prelungesc, la fel ca şi termenul până la care elevii trebuie să aibă media încheiată, dar numai pentru cei din anii terminali, a anunţat, duminică, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat duminică faptul că se va adopta o Ordonanță de Urgență pentru calendarul examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională.
Când începe Bacalaureatul în 2023 este întrebarea de pe buzele multor elevi de clasa a XII-a. Data de start a fost decalată potrivit unui ordin semnat de către Ministrul Educației, Ligia Deca.