Fostul procuror Mircea Negulescu zis 'Portocală', exclus din magistratură în 2019, a fost trimis în judecată pentru represiune nedreaptă de SIIJ. Acesta este acuzat, printre altele, de cercetare abuzivă și represiune nedreaptă.
Fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploiești cere arestarea fostului șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea. "Portocală" acuză că audierea lui Florian Coldea ar fi fost de fapt o mascaradă judiciară și că în opinia sa generalul SRI trebuia reținut de procurorii militari și apoi arestat pentru luare de mită, în contextul dezvăluirilor făcute de Sebastian Ghiță privind vacanțele pe care acesta i le-ar fi plătit.
Fostul procuror DNA Mircea Negulescu lansează acuzații extrem de grave la adresa liderului Pro România, Victor Ponta. ”Portocală” a afirmat într-un interviu la un post de televiziune că Victor Ponta ”a beneficiat de 2,5 milioane de dolari de la Sebastian Ghiță” în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014.
Fostul procuror Mircea Negulescu, zis şi Portocală, va fi plasat sub control judiciar pentru următoarele două luni, scăpând astfel de arest, a hotărât, joi, Curtea Supremă.
Fostul procuror Mircea Negulescu, zis "Portocală", a fost scos din celulă și dus la audieri la Secția specială de Anchetare a Infracțiunilor din Justiție. E acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual în Dosarul "Ponta – Tony Blair".
Fostul procuror DNA Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de ”Portocală” a fost reținut miercuri seară de Secția Specială. Procurorul ”Portocală” a fost trimis în judecată pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, fiind considerat unul dintre cei mai corupți procurori din România. El ar fi forțat mai mulți martori să dea declarații false, astfel încât să poată acuza de evaziune fiscală o anumită persoană, conform Parchetului General.