Antena 3 CNN Timp liber Muzică Cine sunt artiștii cu cele mai multe nominalizări la premiile Grammy

Cine sunt artiștii cu cele mai multe nominalizări la premiile Grammy

Cine sunt artiștii cu cele mai multe nominalizări la premiile Grammy
Sursa foto: Foto: commons.wikimedia.org
07 Dec 2015   •   18:23

Cântăreața americană de pop Taylor Swift și rapperul american Kendrick Lamar se află în fruntea nominalizărilor la premiile Grammy, trofeele industriei muzicale din Statele Unite. Gala va avea loc pe 15 februarie 2016 la Los Angeles Staples Center, informează AFP, potrivit Agerpres.

Kendrick Lamar a primit cel mai mare număr de nominalizări, respectiv 11. El a fost deja recompensat de două ori în februarie 2015, pentru Cea mai bună interpretare ra” și Cea mai bună piesă rap, pentru melodia "I". La Grammy, rapperul a fost nominalizat, printre altele, la categoriile Albumul anului, pentru "To Pimp A Butterfly", și Cântecul anului, pentru Alright".
 
Taylor Swift este nominalizată la trei din cele patru categorii majore: Albumul anului, pentru "1989", Discul anului și Cântecul anului, pentru piesa "Blank Space". Artista de 25 de ani, care a trecut de la country la pop în ultimul album, a primit până acum șapte premii Grammy. În prezent efectuează un turneu în Australia.
 
Înainte de lansarea, în 20 noiembrie, a albumului "25" semnat de solista britanică Adele, albumul "1989", lansat în 2014, era cel mai vândut din lume în 2015. Fenomen al industriei muzicale, Adele nu a putut fi nominalizată în acest an fiindcă albumul ei a apărut prea târziu.
 

×
Subiecte în articol: Taylor Swift
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close