Antena 3 CNN Timp liber Turism Casa cu comori, întoarcere în timp | Turiștii vizitează o gospodărie veche de 150 de ani, transformată în muzeu, la Harghita

Casa cu comori, întoarcere în timp | Turiștii vizitează o gospodărie veche de 150 de ani, transformată în muzeu, la Harghita

Turiștii care poposesc în localitatea Mugeni din Harghita pot avea parte de bunătăți tradiționale savurate în tihnă, dar și meșteșuguri vechi de un secol. O gospodărie veche de 150 de ani s-a transformat într-un muzeu.

Casa cu comori, întoarcere în timp | Turiștii vizitează o gospodărie veche de 150 de ani, transformată în muzeu, la Harghita
Sursa foto: Antena 3
de Jozsa Jeno    |    Ioana Mircea    |    20 Aug 2022   •   08:59

În localitatea Mugeni din județul Harghita se organizează ateliere pentru turiști în care aceștia pot experimenta meșteșuguri uitate de demult, într-o locație unde parcă timpul s-a oprit în loc.

Turiști care vin la aceste ateliere beneficiază de experiența de a vedea cât efort au depus strămoși pentru a face diferite produse în gospodărie. Locația este o gospodărie de aproape 150 de ani unde s-a păstrat totul ca pe vremuri.

Organizatoarea a mărturisit că a copilărit în vecinătate și s-a jucat mult în această casă cu alți copii. Locul i-a fost atât de drag încât a cumpărat gospodăria și acum se străduiește să păstreze ca un muzeu.

Femeia îi invită pe turiști să participe într-o călătorie în timp, să experimenteze munca strămoșilor și să guste la final, din preparatele pregătite împreună.

"Am cumpărat și m-am gândit să lăsăm casa așa cum este, putem prezenta diferite meșteșuguri vechi, chiar dispărute", a spus organizatoarea, Ilyes Emoke,

Casa veche este autentică și a avut un atelier de unt de pe vremuri. Turiștilor le sunt puse la dispoziție ustensile de făcut unt și materia primă, smântână dulce de casă.

Aceștia se adună în jurul mesei, pun smântâna în putină, și o bat manual cum se făcea odinioară. Participanți au spus că este foarte multă muncă pentru a face un simplu unt, iar strămoșii au depus eforturi mari pentru a mânca.

După ce au pregătit untul, turiștii se bucură de el și gustă roadele muncii lor. Pe lângă asta ei pregătesc și mirodenii specifice pe care le pot lua acasă. Tot acasă merg și cu o diplomă obținută în urma acestor ateliere care este scrisă cu pană de cocoș, ca pe vremuri.

×
Subiecte în articol: Harghita muzeu mugeni
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close