Antena 3 CNN Actualitate Şantaj versus ameninţare. Ce pedeapsă riscă acum Traian Băsescu

Şantaj versus ameninţare. Ce pedeapsă riscă acum Traian Băsescu

Şantaj versus ameninţare. Ce pedeapsă riscă acum Traian Băsescu
Sursa foto: Foto: Agerpres
02 Sep 2015   •   12:12
Traian Băsescu este acuzat de ameninţare şi nu de şantaj, au decis procurorii de la Parchetul General. Asta înseamnă că poate scăpa uşor chiar şi cu o amendă.

Procurorii de caz pare ca sunt foarte indecisi, pentru ca este a doua oară când acestia se răzgândesc în privinţa încadrării juridice după izbucnirea scandalului între fostul preşedinte şi senatoarea Gabriela Firea. Traian Băsescu a ameninţat-o pe senatoare că într-o zi nu o să-şi mai găsească soţul acasă.  

ŞANTAJ versus AMENINŢARE

Potrivit Art. 206, "fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării", se arată în textul legii.

Ameninţarea este considerată o infracţiune minoră, prin comparaţie cu şantajul. Prevederi legale pentru infracţiunea de şantaj:
Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.


Scandalul Băsescu-Firea a pornit după ce fostul preşedinte a ameninţat-o pe senatoare că ar trebui să stea în banca ei şi că poate într-o zi nu o să-şi mai găsească soţul acasă.


×
Subiecte în articol: santaj amenintare Gabriela Firea
Parteneri
Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Ar putea fi reluat de la zero
x close