Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Cinci morţi şi 23 de răniţi în accidente produse luni

Infotrafic. Cinci morţi şi 23 de răniţi în accidente produse luni

Infotrafic. Cinci morţi şi 23 de răniţi în accidente produse luni
Sursa foto: Foto: Intact Images
14 Iun 2011   •   09:09

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 23 au fost grav rănite, în accidentele rutiere petrecute luni în ţară, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Rutiere.

Principalele cauze generatoate ale celor 24 de accidente din ultimele 24 de ore sunt traversarea neregulamentară şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

Un accident grav a avut loc la Braşov. Un motociclist a fost spulberat de pe o şosea din oraş. Martorii spun că avea viteză foarte mare şi la un moment dat a fost acroşat de o maşină. În urma impactului, motociclistul a intrat în trei maşini parcate, apoi a fost proiectat la câţiva metri distranţă. El este acum internat în spital şi se află în stare foarte gravă.

O clipă de neatenţie a fost suficientă pentru ca motociclistul să fie lovit de o maşină şi, apoi, la rândul lui, să intre în celelalte autoturisme parcate.

"Când am văzut lumea adunată aici am venit şi am văzut. Maşina mea pe partea stângă este praf. Motocicleta a lovit primele trei maşini. La prima farul, pe cea de-a doua a împins-o spre a mea, că a avut viteză mare şi, apoi, a intrat şi în aripadin faţă a maşinii mele", a spus proprietarul unuia din autoturismele lovite.

Bărbatul de pe motor a fost apoi izbit de asfalt. Impactul a fost aşa de puternic, încât locatarii din blocurile de pe marginea şoselei au tras o sperietură serioasă.

"Am preluat de la faţa locului un motociclist aflat în comă, cu abdomen acut posttraumatic, care se află în bloc operator", a declarat dr. Cristina Vecerdi, şef UPU SMURD Braşov. Bărbatul se află în stare gravă la spital, iar medicii sunt rezervaţi în ceea ce privesc şansele lui de supravieţuire.

Oamenii din zonă spun că motocicliştii ies mereu seara pe şosele şi circulă cu viteză mare.

 





×
Subiecte în articol: raniti morti motocicleta viteza
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge în România
x close