Antena 3 CNN Externe Contul de Twitter al Papei, @pontifex, a fost creat. Primul tweet va fi scris pe 12 decembrie

Contul de Twitter al Papei, @pontifex, a fost creat. Primul tweet va fi scris pe 12 decembrie

Contul de Twitter al Papei, @pontifex, a fost creat. Primul tweet va fi scris pe 12 decembrie
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    03 Dec 2012   •   16:27

Contul oficial de Twitter al Papei Benedict al XVI-lea, @pontifex, a fost creat luni, însă credincioşii din întreaga lume vor aştepta până pe 12 decembrie pentru a putea citi primele gânduri ale Suveranului Pontif.

„În primele tweeturi, Papa va răspunde întrebărilor în probleme privind credinţa. Publicul poate începe deja să-i trimită mesaje”, se anunţă într-un comunicat al Vaticanului, citat de AFP.

Contul Papei are deja peste 70.000 de urmăritori, iar un mesaj de întâmpinare a fost deja postat: „Bine aţi venit pe pagina oficială de Twitter a Sfinţiei Sale Benedict al XVI-lea”.

Alături de contul în limba engleză, vor exista şi cele în arabă, franceză, italiană, poloneză, portugheză, spaniolă şi germană.

„Prezenţa pe Twitter a Papei este o expresie concretă a convingerii că Biserica trebuie să fie prezentă în lumea digitală”, se arată în comunicatul Vaticanului.

Câţiva prelaţi importanţi de la vatican sunt deja activi pe witter, printre aceştia numărându-se cardinalul Gianfranco Ravasi, şeful Consiliului Pontifical pentru Cultură.

Este de aşteptat ca de cont să se ocupe o persoană special angajată pentru acest lucru, deoarece Papa nu foloseşte calculatorul.

„Papa nu se va plimba având un Blackberry sau iPad în mână şi nici nu va exista cineva care să-i pună cuvinte în gură. Va scrie pe Twitter atunci când va dori”, a precizat un purtător de cuvânt al Vaticanului.

Twitterul nu este tocmai o necunoscută pentru suveranul pontif, care a scris primul său tweet anul trecut, atunci când a anunţat de pe contul oficial al Vaticanului lansarea unui portal de ştiri.


×
Subiecte în articol: Papa Benedict al XVI-lea Vatican
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close