Antena 3 CNN High Tech Controversatul ACTA, ca şi respins în Parlamentul European

Controversatul ACTA, ca şi respins în Parlamentul European

Controversatul ACTA, ca şi respins în Parlamentul European
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    05 Iun 2012   •   11:45

Controversatul acord comercial pentru combaterea contrafacerii, cunoscut ca ACTA, a primit bila neagră de la trei comisii din Parlamentul European.

Drept urmare, acordul este ca şi respins, deşi mai are de trecut un hop, a apreciat eurodeputata Renate Weber, potrivit RFI.

ACTA a primit aviz negativ din partea a trei comisii din Parlamentul European - cea pentru industrie, pentru justiţie şi cea pentru drepturile omului.

Votul decisiv va avea loc în Comisia pentru comerţ internaţional INTA, pe 21 iunie, iar votul final în plenul Parlamentului European urmează să se desfăşoare în iulie.

Acord internaţional de combatere a contrafacerii (ACTA) este contestat pentru limitările pe care ar urma să le impună libertăţii de expresie pe internet. Pentru a putea intra în vigoare, ACTA avea nevoie şi de aprobarea Parlamentului European, care însă nu poate aduce şi modificări.

Negociat de UE, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA are rolul de a combate contrafacerea în sens larg, de la medicamente şi piese auto la pirateria pe internet.
  
ACTA a fost ţinta unor proteste masive de stradă în mai multe state europene şi în alte părţi ale lumii din cauza prevederilor privind pirateria pe internet. Contestatarii ACTA susţin că formulările vagi din tratat pot conduce la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi precum libertatea de expresie, dreptul la viaţă privată sau libera circulaţie a ideilor.





×
Subiecte în articol: ACTA comisii respingere Renate Weber
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close