Antena 3 CNN High Tech Preşedintele Google anunţă SFÂRŞITUL Internetului

Preşedintele Google anunţă SFÂRŞITUL Internetului

Preşedintele Google anunţă SFÂRŞITUL Internetului
23 Ian 2015   •   13:16

Eric Schmidt, cel care este un adevărat guru al companiei Google şi-a exprimat un punct de vedere care i-a şocat pe mulţi dintre interlocutorii săi.
"Referitor le evoluţia reţelei de internet, am un singur răspus foarter simplu: Internetul va dispărea complet", a spus Schmidt (foto) în cadrul Forumului Economic Mondial  de la Davos, Elveţia.

"Vor fi probabil atât de multe adrese IP, atât de multe dispozitive, senzori, lucruri pe care le poţi purta, lucruri cu care vei putea interacţiona fără măcar să le simţi, vor fi o parte al prezenţei tale în mod permanent. Imaginaţi-vă că intraţi într-o încăpere, iar acea încăpere este una extrem de dinamică. Printr-o simplă comandă, având la dispoziţie atâtea gadgeturi, veţi interacţiona cu tot ce se mişcă în acea încăpere. O lume interesantă se naşte chiar sub ochii noştri: o lume extrem de personalizată, cu o interactivitate foarte mare", a conculzionat expertul.


Sub egida "Viitorul economiei digitale", Schmidt a fost invitat să vorbească alături de CEO-ul Vodafone, Vittorio Colao, un reprezentant din conducerea Facebook, Sheryl Sandberg şi directorul Microsoft, Satya Nadella.

Un grup de profesori de la Universitatea Harvard susţine că din păcate, omenirea se îndreaptă spre o lume aspră şi nemiloasă, orwelliană.

"Confidenţialitatea, aşa cum o ştiam noi în trecut, nu mai este fezabilă. În mod normal, ar trebui să spunem lucrurilor pe nume şi să recunoaştem că tot ce ţine de intimitatea socială a murit", spune profesorul Margo Seltzer, specialist în cibernetică.

Sophia Roosth, cercetător în genetică la aceeaşi universitate, este şi mai categorică:
"Nu se pune problema când se va întâmpla. Deja se întâmplă... trăim într-o lume în care orice mişcare ne este monitorizată".

"Ne aflăm la debutul unei ere genetice de tip McCarthy-ilist", precizează Roosth, făcând o paralelă cu "vânătoarea de vrăjitoare" care a cuprins America în anii `50, atunci când toată lumea se temea de extinderea comunismului.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close