Antena 3 CNN Politică Surse: Claudiu Săftoiu, Lucia Hossu-Longin şi Irina Radu, propunerile PNL pentru CA al TVR

Surse: Claudiu Săftoiu, Lucia Hossu-Longin şi Irina Radu, propunerile PNL pentru CA al TVR

Surse: Claudiu Săftoiu, Lucia Hossu-Longin şi Irina Radu, propunerile PNL pentru CA al TVR
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    25 Iun 2012   •   21:30

Claudiu Săftoiu, Lucia Hossu-Longin şi Irina Radu sunt propunerile PNL pentru Consiliul de Administraţie (CA) al TVR, au declarat, luni, surse politice, informează Agerpres.

Conform aceloraşi surse, Claudiu Săftoiu şi Lucia Hossu-Longin sunt nominalizaţi din partea PNL, iar Irina Radu din partea PC.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi în şedinţă comună pentru desemnarea Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române.

Comitetul liderilor de grup de la Camera Deputaţilor şi Senat a decis, luni, ca PDL să nu primească niciun loc în Consiliul de Administraţie al TVR, a declarat liderul deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea. 

"Regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului spune aşa: comitetul liderilor, majoritatea comitetului liderilor de grup stabileşte algoritmul prin care se împart aceste funcţii din Consiliul de Administraţie al SRTV. Comitetul liderilor, în marea sa majoritate, peste 75%, a luat o decizie, eu nu pot decât să mă supun deciziei comitetului liderilor. Locurile sunt aşa: un loc la UNPR, un loc la UDMR, trei la PSD şi trei la PNL", a declarat Zgonea, după întrunirea comitetului liderilor de grup.

Ulterior, PDL a anunţat că va contesta la CCR împărţirea funcţiilor în CA al Televiziunii Române.




×
Subiecte în articol: claudiu saftoiu TVR PNL
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close