Antena 3 CNN Politică 100 de Minute. Călin Popescu Tăriceanu, lansare în cursa pentru Cotroceni

100 de Minute. Călin Popescu Tăriceanu, lansare în cursa pentru Cotroceni

100 de Minute. Călin Popescu Tăriceanu, lansare în cursa pentru Cotroceni
Sursa foto: Foto: Antena 3
26 Sep 2014   •   19:31

Călin Popescu Tăriceanu şi-a lansat astăzi candidatura la alegerile prezidenţiale. Preşedintele Senatului României a intrat în cursa pentru funcţia supremă în stat din postura de independent.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale, la Palatul Parlamentului, în faţa a peste o mie de susţinători veniţi din toată ţara.

Călin Popescu Tăriceanu a dat asigurări că, dacă va ajunge la Cotroceni, va avea grijă ca România să nu treacă doar printr-o schimbare de regim. Şi asta pentru că a observat în timpul mandatului său de premier, când la Cotroceni era tot Traian Băsescu, cât de mult rău poate face un preşedinte.

"Cred că România a experimentat prea mult timp demagogia, minciunile politicianiste, ale politrucilor, salturile cu paraşuta, costumele de pădurari bavarezi, scrierea cu oi a numelui preşedintelui pe munţi, obiceiul unor oameni de a cânta pe scenă, în loc să vorbească despre proiectele lor politice", a fost mesajul lui Călin Popescu Tăriceanu către adversarii săi politici.

Cu ocazia lansării cadidaturii sale la alegerile prezidenţiale, Călin Popescu Tăriceanu i-a acordat un interviu Alessandrei Stoicescu în emisiunea 100 de Minute. În cadrul interviului, preşedintele Senatului a vorbit despre planurile sale politice, despre ce ar face din postura de preşedinte, dar şi despre conflictele sale cu Traian Băsescu.

„Vreau o ţară în care cetăţenii să fie respectaţi în interiorul ei, în care liderii politici să fie respectaţi”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu în emisiunea 100 de Minute.


Tăriceanu s-a remarcat în ultimii 25 de ani atât ca politician, dar şi ca personaj monden.

Călin Popescu Tăriceanu s-a născut în 1952, în Bucureşti.  A absolvit facultatea de Hidrotehnică în 1976, iar după căderea regimului comunist, a fost unul dintre fondatorii PNL şi deputat în prima legislatură de după Revoluţia.

O vreme a cochetat şi cu presa: în 1990 a înfiinţat un post de radio şi a fost unul dintre membrii fondatori ai Clubului Român de Presă. Tăriceanu s-a remarcat şi ca un împătimit al automobilismului: deţine o colecţie de maşini şi motociclete. Pasiunea pentru cai-putere a fost la un pas să-i fie fatală: a fost implicat în mai multe accidente de motocicletă, cel mai cunoscut în 2006, când era chiar premier.

După alegerile prezidenţiale din 2004, Călin Popescu-Tăriceanu a devenit preşedinte PNL după retragerea lui Theodor Stolojan şi, totodată prim-ministru al României. În timpul mandatului de 4 ani a avut dese confruntări cu preşedintele Traian Băsescu. Celebru este momentul bileţelului roz. Elena Udrea şi-a făcut intrarea în politica mare acuzându-l pe Târiceanu că a încercat să intervină la Traian Băsescu în favoarea lui Dinu Patriciu.

În ciuda conflictului cu preşedintele, guvernul Tăriceanu a reuşit o serie de reforme majore, printre care introducerea cotei unice de impozitare. Cea mai importantă realizare a fost aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

În 2009, Tăriceanu a pierdut şefia PNL în favoarea lui Crin Antonescu. După aproape 5 ani în care a stat departe de prim-planul politic, în 2014 a părăsit partidul în care a activat mai bine de 24 de ani şi a pus bazele unei alte formaţiuni, nemulţumit de ruperea USL şi de fuziunea cu PDL.

În martie 2014, după demisia lui Crin Antonescu din fruntea Senatului, Călin Popescu Tăriceanu este ales al doilea om în stat, cu sprijinul social-democraţilor. În iulie, Tăriceanu anunţă formarea Partidului Liberal Reformator, în numele căruia va candida în noiembrie la alegerile prezidenţiale.




×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close