Antena 3 CNN Politică Băsescu, despre declaraţia ministrului Culturii privind banii pentru bolnavii de HIV: Este greşită

Băsescu, despre declaraţia ministrului Culturii privind banii pentru bolnavii de HIV: Este greşită

Băsescu, despre declaraţia ministrului Culturii privind banii pentru bolnavii de HIV: Este greşită
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de M.Z.    |    09 Dec 2013   •   19:29
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că afirmaţia ministrului Culturii, Daniel Barbu, care măsoară banii pentru bolnavii de HIV în festivaluri, este "greşită", în condiţiile în care România are peste 12.000 de bolnavi de HIV înregistraţi. 
 
"Ce poţi să spui când un înalt demnitar al statului face astfel de declaraţii, când România are peste 12.000 de oameni bolnavi de HIV în evidenţă? Câţi or fi neluaţi în evidenţă şi despre care se va afla mai târziu. Cred că este o declaraţie greşită", a spus, luni, Traian Băsescu. 
 
Şeful statului a arătat că "în toate ţările civilizate şi în Africa înapoiată, este o prioritate programul anti-HIV, pentru că răspândirea bolii nu poate fi prevenită decât prin tratarea celor bolnavi".
 
"Nu poate suporta nimeni, cred că nici cei care sunt mai bogaţi, nu pot suporta costurile unui astfel de tratament care este continuu şi care este până la...", a mai arătat Traian Băsescu.
 
Ministrul Barbu măsoară banii pentru HIV în festivaluri: Cu tot respectul, nu suntem în Africa
 

×
Subiecte în articol: daniel barbu
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close