Antena 3 CNN Politică Ponta: Mi-aş dori ca Băsescu să nu desemneze un premier USL

Ponta: Mi-aş dori ca Băsescu să nu desemneze un premier USL

Ponta: Mi-aş dori ca Băsescu să nu desemneze un premier USL
Sursa foto: Foto: Intact Images
26 Sep 2011   •   17:12

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, luni, că şi-ar dori ca Traian Băsescu să îşi îndeplinească promisiunile şi să nu desemnze un premier din Uniunea Social Liberală. Astfel, formaţiunea ar putea demara procedura de suspendare şi organiza alegerile prezidenţiale mult mai devreme, informează Mediafax.

Liderul social-democrat este în continuare ferm convins de victoria de 50% plus unu la alegerile parlamentare, în urma cărora se va constitui noul Legislativ şi noua majoritate, care se va prezenta la preşedinte, cu propunerea de a desemna un premier USL.

"Dacă Traian Băsescue se va ţine de cuvânt, ceea ce i se întâmplă rar, şi va respinge votul popular, imediat vom proceda la aplicarea prevederilor Constituţiei privind suspendarea şi demiterea sa. Asta e procedura constituţională, o vom respecta"

Mai mult decât atât, Ponta a arătat că, personal, şi-ar dori ca Băsescu să nu desemneze un premier USL.

"Personal, mi-aş dori ca Traian Băsescu să se ţină de cuvânt, să nu desemneze prim-ministru de la USL. Astfel vom avea alegeri prezidenţiale mult mai repede şi sper ca domnul Antonescu să fie acel preşedintele cu care să lucrez ca premier", a adăugat Ponta.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Victor Ponta premier
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Rezultate LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc, duminică, 16 iunie 2024
x close