Antena 3 CNN Economic Companii Pizza Hut închide șapte restaurante din România: Anunțul companiei care deține și francizele KFC și Taco Bell din țara noastră

Pizza Hut închide șapte restaurante din România: Anunțul companiei care deține și francizele KFC și Taco Bell din țara noastră

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 10:25 20 Feb 2026 Modificat la 10:25 20 Feb 2026
restaurant pizza hut
Restaurant Pizza Hut. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Sphera Franchise Group, operator în sistem de franciză al brandurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, precum și al restaurantelor KFC din Republica Moldova și Italia, a anunțat închiderea a șapte restaurante Pizza Hut din România. Unitățile vizate au înregistrat performanțe operaționale sub așteptări și au avut un impact negativ semnificativ asupra rezultatelor financiare ale grupului.

Potrivit unui comunicat transmis Bursa de Valori București (BVB), conducerea Sphera Franchise Group SA a informat asupra măsurilor adoptate la nivelul American Restaurant System SA, subsidiara care operează în România brandurile Pizza Hut și Pizza Hut Delivery. Decizia vine în continuarea procesului de eficientizare operațională și consolidare a rețelei de restaurante derulat în perioada 2023–2024.

Pizza Hut a avut o pierdere din exploatare în restaurante de 1 milion de lei în primele nouă luni din 2025

Reprezentanții grupului arată că hotărârea are la bază evoluția contextului economic și de consum, marcat, începând cu iulie 2025, de liberalizarea și creșterea prețurilor pe piața de energie, adoptarea de noi măsuri fiscale, majorarea cotei de TVA, precum și de o încetinire a consumului privat, pe fondul unui comportament mai prudent al consumatorilor.

Deși rezultatele financiare din primele șase luni ale anului 2025 au fost pe o traiectorie favorabilă, noul context economic a generat presiuni suplimentare asupra costurilor și marjelor operaționale. Restaurantele care urmează să fie închise au avut o contribuție cumulată negativă semnificativă la nivel de EBITDA.

Grupul estimează că cererea existentă va putea fi acoperită prin celelalte unități operaționale din rețea, fără un impact semnificativ asupra accesului clienților la produsele și serviciile Pizza Hut.

Conducerea precizează că eficientizarea rețelei va fi realizată cu un impact cât mai redus asupra angajaților, cărora le vor fi oferite opțiuni de relocare în cadrul rețelei Sphera Franchise Group. Managementul estimează că închiderea unităților neperformante va avea un efect pozitiv asupra profitabilității operaționale, prin eliminarea pierderilor recurente și optimizarea structurii de costuri.

Pizza Hut a înregistrat o pierdere din exploatare în restaurante de 1 milion de lei în primele nouă luni din 2025, comparativ cu o pierdere de 326.000 de lei în perioada similară a anului anterior.

Ce restaurante are Sphera Franchise Group în România

La 30 septembrie 2025, Sphera Franchise Group opera un total de 176 de restaurante: 110 restaurante KFC în România, 3 în Republica Moldova și 17 în Italia, 28 de restaurante Pizza Hut în România, 16 restaurante Taco Bell în România, un restaurant Cioccolatitaliani în Italia și o subfranciză Pizza Hut Delivery.

În primele nouă luni din 2025, vânzările la nivel de grup au crescut cu 0,7%, până la 1,151 miliarde de lei. Profitul net a scăzut însă cu 46,7%, la 38 de milioane de lei, pe fondul unui nivel ridicat al cheltuielilor de exploatare, în special cu salariile și alte costuri operaționale, al vânzărilor stagnante pe piața din România, al reducerii marjei și al unei scăderi de 26,5% a EBITDA, care a ajuns la 94,8 milioane de lei.

La aceeași dată, grupul avea 4.944 de angajați, dintre care 4.442 în România, 404 în Italia și 98 în Republica Moldova.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close