Antena 3 CNN Politică Preşedintele, mai uşor de demis. Camera Deputaţilor a adoptat reducerea la 30% a pragului de prezenţă la referendum

Preşedintele, mai uşor de demis. Camera Deputaţilor a adoptat reducerea la 30% a pragului de prezenţă la referendum

Preşedintele, mai uşor de demis. Camera Deputaţilor a adoptat reducerea la 30% a pragului de prezenţă la referendum
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Mai 2013   •   13:14

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 221 de voturi "pentru", 73 de voturi "împotrivă" şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.
   
Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor, scrie Mediafax.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

Opozitia a anuntat deja ca va contesta noua lege la Curtea Constitutionala.

Plenul Senatului a adoptat, în 21 mai, cu 92 de voturi "pentru" şi 29 "împotrivă" iniţiativa legislativă care modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PNL Ioan Ghişe a pledat pentru eliminarea condiţiei de cvorum la referendum, solicitând retrimiterea la comisiile de specialitate.

×
Subiecte în articol: referendum
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close