Antena 3 CNN Politică Primarul Oprescu: Candidez independent pentru un nou mandat, dar cu sprijinul USL

Primarul Oprescu: Candidez independent pentru un nou mandat, dar cu sprijinul USL

Primarul general al Capitalei, prof. dr. Sorin Oprescu, a dezvăluit, miercuri seara, la Antena 3, că va candida independent pentru un nou mandat de edil, dar într-un parteneriat cu USL.

Primarul Oprescu: Candidez independent pentru un nou mandat, dar cu sprijinul USL
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    07 Sep 2011   •   21:02

"Candidez independent, cu sprijinul USL, pe proiecte, pe un parteneriat pentru Bucureşti. Programul meu nu poate fi exhaustiv, am căzut de acord cu specialiştii că îl modificăm, îl îmbunătăţim, îşi aduce fiecare contribuţia. Şi, atunci, dacă Antonescu sau Ponta sau Constantin vor fi de acord cu acest lucru, eu nu pot decât să fiu fericit că sunt sprijinit de USL", a declarat edilul Capitalei, Sorin Oprescu, la emisiunea "Ştirea zilei", de la Antena 3.

Primarul Capitalei a mai ţinut să precizeze că nu-i este ruşine de poziţia în care se va afla atunci când va candida pentru un nou mandat de edil, nici de sigla USL, însă a subliniat că va rămâne candidat independent.

La rândul său, Crin Antonescu, copreşedinte USL, a confirmat informaţia făcută publică de Sorin Oprescu şi a mai precizat că în acest caz nu este vorba de o relaţie de subordonare, ci de un proiect comun. "Sorin Oprescu va candida independent, este vorba de un parteneriat, şi nu de subordonarea lui Oprescu ordinelor USL, nici că USL nu are candidat, şi este un proiect comun, un angajament reciproc, e un parteneriat politic, dar mai ales adminstrativ", a spus Crin Antonescu, miercuri seara, la Antena 3.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close