Antena 3 CNN Politică România va decide în privinţa aderării la uniunea bancară, cu condiţia să fie "la masa" discuţiilor

România va decide în privinţa aderării la uniunea bancară, cu condiţia să fie "la masa" discuţiilor

România va decide în privinţa aderării la uniunea bancară, cu condiţia să fie "la masa" discuţiilor
Sursa foto: Foto: firstpost.com
18 Sep 2012   •   16:54

Premierul Victor Ponta a declarat marţi, că Guvernul, în consultare cu Parlamentul şi cu Banca Naţională, va avea curând o poziţie oficială în privinţa aderării României la uniunea bancară, dar după ce vor fi clarificate unele probleme expuse de alte ţări, precum Polonia şi în condiţiile în care oficialii români vor participa la discuţii, informează Mediafax.

Ponta a precizat că oficialii români trebuie să fie "la masă" pentru că proiectul actual nu permite României să îşi exprime opinia în uniune.

"Guvernul polonez a spus: «cum putem să aderăm la o uniune bancară la care nu avem dreptul să participăm la discuţii şi nu avem drept de vot, pentru că, nefiind în zona euro, noi avem dreptul doar să fim de acord, nu avem dreptul să ne spunem părerea ?» Ori, din acest punct de vedere, cred că România, ca şi Polonia, ca şi alte ţări care şi-au exprimat deja acest punct de vedere, sigur că trebuie să meargă în direcţia unei mai mari integrări la nivel european, dar cu condiţia să fii la masă. Nu poţi să fii în afara camerei şi să fii de acord. Ăsta e un gen de reprezentare a României care ne-a afectat în ultimii ani. Noi totdeauna eram de acord cu ceva ce nu ne băga nimeni în seamă", a spus Ponta.

Potrivit acestuia, uniunea bancară este o idee bună, dar România, ca să fie parte la ceva, trebuie să fie şi "primită la masă", iar în propunerea actuală, nefiind membră a zonei euro, România nu poate nici să participe, nici să îşi spună părerea în cadrul uniunii bancare.

"Nu poţi să te duci să discuţi jumătate de oră şi să dai verdicte. Eu nu am spus nici că sunt în favoarea, nici că sunt împotrivă, am spus că doar trebuie să analizăm ce înseamnă (uniunea bancară - n.r.). România trebuie să acţioneze mult mai serios când e vorba de temele europene. Noi, de obicei, eram primii care săream în sus de bucurie şi după aceea vedeam ce înseamnă pentru România. Domnul Băsescu are o părere, eu sunt mai aşezat, mai înţelept, şi prefer să-i ascult pe cei care se pricep înainte să-mi dau cu părerea doar că să dea bine la cineva", a mai spus Ponta.

Proiectul Comisiei Europene, care prevede consolidarea la nivelul Băncii Centrale Europene (BCE) a responsabilităţii de supraveghere pentru circa 6.000 de bănci din zona euro, a provocat discuţii aprinse între miniştrii europeni de Finanţe în Cipru, la sfârşitul săptămânii trecute.

Unul dintre punctele de fricţiune este legătura dintre cele 17 state membre în zona euro şi cele zece din afara uniunii monetare, întrucât cele din urmă ar fi private de dreptul de vot în viitorul consiliu de supraveghere al BCE.

Ministrul polonez de Finanţe Jacek Rostowski, a anunţat că nu este de acord cu proiectul uniunii bancare propus de Comisia Europeană, pentru că Polonia nu are drept de vot în Banca Centrală Europeană.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că i-a asigurat pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că opţiunea României este de a fi parte a uniunii bancare, chiar dacă nu face parte din zona euro.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta
Parteneri
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește
x close