Antena 3 CNN Politică Şedinţa CSAT s-a încheiat. Care au fost principalele teme de discuţie

Şedinţa CSAT s-a încheiat. Care au fost principalele teme de discuţie

Şedinţa CSAT s-a încheiat. Care au fost principalele teme de discuţie
Sursa foto: Foto: www.presidency.ro
de M.Z.    |    30 Iul 2015   •   16:25
UPDATE 16.25 - Defrişările din România şi situaţia din Siria şi Turcia au fost principalele teme de discuţie din şedinţa CSAT de astăzi.

"Membrii CSAT au discutat, în sedinţa de astăzi, evoluţiile de securitate din proximitatea flancului estic al NATO, impactul regional şi consecinţele pentru România ale acestor evoluţii, precum şi preocupările mai ample la nivel aliat faţă de riscul escaladării situaţiei din proximitatea geografică sudică a Alianţei Nord-Atlantice", informează un comunicat al Administraţiei prezidenţiale. 
 
De asemenea, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, au fost analizate riscurile şi vulnerabilităţile la adresa patrimoniului forestier naţional, determinate de defrişările ilegale, cu impact major asupra climatului de afaceri şi, implicit, în planul prejudicierii bugetului general consolidat de stat. 

UPDATE 15.06 - Şedinţa CSAT s-a încheiat după circa o oră.
_______________________________

Ştirea iniţială 09.25

Preşedintele Klaus Iohannis a convicat o şedinţă CSAT fără premierul Victor Ponta, astăzi, la ora 14. 

Miniştrii care fac parte din Consiliul Suprem de Apărare au aflat de şedinţă printr-un SMS primit la doar câteva ore de la plecarea premierului în concediu.
 
Şedinţa are loc la doar o zi după ce Ponta i-a delegat vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de la Palatul Victoria. Gestul lui Iohannis vine în contextul în care liberalii şi-au făcut deja auzită dorinţa de a-l exclude pe Ponta din CSAT. 
 
Un senator PNL a depus o lege prin care cere ca persoanele urmărite penal să nu mai aibă voie să fie membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

×
Subiecte în articol: CSAT Victor Ponta defrisari Klaus Iohannis
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close