Udrea: Vanghelie era decis, în cazul victoriei protejatului său, să mă arunce în puşcărie
?În ceea ce priveşte promovarea turistică, sper că toată lumea s-a convins că este necesară, nu este un moft de-al meu, nu sunt bani aruncaţi pe fereastră. Anul trecut, pentru că se apropia campania electorală, eram înfierată pentru diversele campanii derulate, pentru că, nu-i aşa, ce-s alea şi la ce ne folosesc? Domnul Vanghelie era chiar decis, în cazul unei victorii a protejatului său şi al domnului Voicu, să mă arunce în puşcărie? scrie Udrea, într-o încercare de a pleda pentru necesitatea promovării în continuare a turismului românesc.
?Acum, când banii alocaţi promovării sunt mult mai puţini, toată lumea mă întreabă de promovare. Când e nevoie de promovare, când nu e nevoie, în funcţie de cum ne cere interesul politic pe care îl slujim. Facem o reclamă gratuită şi deşănţată (nereală) bulgarilor, îi înjurăm de mama focului pe ai noştri şi ne minunăm că românii vor să vadă cum e la sud de Dunăre. Şi, evident, după toate astea, vina este a mea? se mai arată Udrea deranjată de criticile din presă.
Rivalitatea dintre Udrea şi primarul Sectorului 5 este binecusnocută. Anul trecut, Vanghelie ameninţa, din curtea sediului PSD, că va da publicităţii dovezi compromiţătoare despre ea şi preşedintele Traian Băsescu, invocând existenţa unor înregistrări în arhivele serviciilor secrete ale MAI, care ar fi fost puse la păstrare în "pe mâini bune".
Antena3.ro
-
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii
-
@andrei - stai linistit ca nu apleaca nicio ureche, am vorbit mai devreme cu ea (telepatic) si mi-a spus ca nu apleaca decat cu ru.
-
@andrei, bine zici sa iasa la treaba, sa faca TURISM CU AVIONUL!
-
ce pacat ca nu te-a aruncat , zzzddddreantzoooo
-
ce mila mi s-a facut de stoarfa asta !
-
Dacă Elena Udrea dă din coadă că Vanghelie cu rețeaua lui nu a reușit s-o arunce în pușcărie, înseamnă că rețeaua Udrea a fost mai puternică și mai la obiect decât cea a lui Vanghelie. Ea se bucură. Eu nu! Aștept repriza secundă în speranța unei lovituri decisive.
-
ASTIA DIN PDL SUNT CULMEA TUPEULUI, DEJA AU DEPASIT LIMITELE...EXACT CE FAC EI, ZIC DE ALTII CA AFC..DACA EI FURA, ZIC CA ALTII FUIRA, DACA EOI SUNT RAZBUNATORI..ALTII SUNT LA FEL..DACA EI MANACA RAH@@@T CEILALTI SIGURR FAC LA FEL..DRAGA MEA DACA VANGHELIE TE BAGA LA INCHISOARE O MERITAI CU VARF SI INDESAT...PT CA ESTI O J@VRA UMANA , NICI MACAR UNA POLITICA NU MAI ESTI, CI UNA UMANA...
-
MAI PARASUTA SI CE BINE FACEA VANGELIE NU CRED CA SE SUPARA CINEVA DACA TE SCOTEA DE PE SCENA O PERIOADA POATE CEL PI PU-A CARUIA TE TOT URCI SPURCAT-O
-
....nu e timpul pierdut, ai rabdare, vine si vremea voastra! De fapt o meritati cu totii cei care ati nenorocit Romania!
-
Eu cred ca nebunaticu de Vanghelie a pus ochii pe tine.A zis ca daca un marinar chior te a putut avea el de ce nu?
-
DEJA VANGHELIE ARE O INREGISTRARE CU VICTOR PONTA PRIMIND BANI DE LA PRESEDINTELE PSD MEHEDINTI DUICU , INREGISTRAREA FIIND FACUTA UNDEVA PE SOSEAUA KISELEFF INTR- O MASINA CU CARE IL VA SANTAJA PE PONTA ......
-
O fii cunoscind ceva Vanghelie, ceva ce noi inca nu stim?
-
Uitatate la ei ce moace de criminali au..Astia sa ajunga la conducerea Romaniei credeati voi ca ar fii facut ca Tara sa mearga bine?.....Va inselati amarnic...Mai Becalii lipseste de linga ei...Si astia ar fii cei mai potriviti sa conduca Romania...si asta daca ne luam dupa...ANTENA 3.
-
udrea o sa ajunga de unde a plecat.pe centura.sunt patriot, dar daca curva candideaza, si castiga , emigrez.sa faca astia bordel la cotroceni.
-
FACETI TELEJUSTITIE SI PENTRU UDREA SI MAI ALES PENTRU MONICA IACOB RITDI POATE ASA SE REZOLVA CEVA.POATE ASA MAI INTRA UN CORUPT UNDE-I E LOCUL.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Nu era de loc rau daca Nuti ajungea la puscarie deorece nu mai cheltuia 4.000.000.000.DISCRETIONAL fara legatura cu realitatea (parcuri verzi le sate)adic prin investiile pe care le promoveaza se urmareste ca sa se ia toate masurile pt ca banii sa fie furati-sifonati la clientela politica si sa ajunga la betivan ca doar de asta a devenit el presedint sa aiba banii furati de sa se ingrope cu ei-ordinarul.