Antena 3 CNN Politică Zgonea, deplasare de 30 de MII DE EURO în India, pe BANI PUBLICI

Zgonea, deplasare de 30 de MII DE EURO în India, pe BANI PUBLICI

Zgonea, deplasare de 30 de MII DE EURO în India, pe BANI PUBLICI
de M.Z.    |    04 Dec 2014   •   10:40

Update 12.30 - Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că doar el va zbura la business class în vizita pe care o efectuează în India. Ceilalţi deputaţi care vor face parte din delegaţie au rezervate bilete la categoria Economy, afirmă Zgonea, potrivit Antena 3. 
_______________________
 
Ştirea iniţială 10.40

Valeriu Zgonea pleacă în India într-o vizită de lucru pentru o săptămână. Preşedintele Camerei Deputaţilor va fi însoţit de alţi şapte deputaţi şi de şefa sa de cabinet. 
 
Costurile deplasării se ridică la aproximativ 30.000 de euro. 
 
În ultimele patru luni, Zgonea a vizitat Suedia, Turcia, Moldova şi Germania. Suita cu care se deplasează Valeriu Zgonea s-ar putea să-i folosească şi în cadrul înfruntărilor din parlamentul indian. 
 
Pentru această deplasare Parlamentul plăteşte aproximativ 20.000 de euro, doar pentru biletele de avion, iar explicaţia este şi ea una simplă în viziunea lui Valeriu Zgonea. 
 
"Parlamentarii români sunt parlamentari europeni. Atunci când pleacă în afara Uniunii Europene, toţi parlamentarii români care ne reprezintă pe noi pleacă la clasa bussines, nu pleacă cu Dacia 1300", spune Zgonea.
 
Un bilet dus-întors la clasa business pe ruta Bucureşti - New Delhi costă 2.300 de euro de persoană la compania aeriană aleasă de Camera Deputaţilor, iar delegaţia este alcătuită din opt persoane. 
 
De asemenea, deputaţii vor avea decontată cazarea pentru două nopţi şi diurna asigurată timp de şapte zile. 
 
Camera Deputaţilor va deconta şi costul vaccinurilor şi al controalelor medicale. Dacă în mod normal vaccinul şi consultaţia costă 250 de lei de persoană, deputaţii cer 700 de lei pentru aceste servicii medicale. 
 
Acestor sume li se adaugă cheltuieli de protocol în cuantumul a 1000 de dolari, dar şi banii pentru cadouri simbolice. 
 
Costul total al deplasării se ridică la 30.000 de euro. În ultimele patru luni, Valeriu Zgonea a beneficiat de deplasări externe în valoare de 15.000 de euro.
 
 
Vizită oficială în Republica India în perioada 6 - 11 decembrie 2014
- delegaţia este alcătuită din 8 persoane
Sursa: Camera Deputaţilor
 
Biletul de avion Bucureşti - New Delhi
Clasa business 
2.300 euro/persoană
Sursa: Companie aeriană
 
Alte cheltuieli decontate 
 
Cazare 2 nopţi - aproximativ 2.000 euro 
Diurnă pentru 7 zile - aproximativ 3 000 euro
Costuri medicale - 1 500 euro
Alte cheltuieli de protocol - 1.000 USD
Cadouri simbolice - aproximativ 1.000 euro
Sursa: Camera Deputaţilor

Citiţi şi Ponta îşi petrece VACANŢA în Dubai, după PIERDEREA alegerilor prezidenţiale

Care este ADEVĂRATUL motiv pentru care Klaus Iohannis pleacă în America. Iată cu CINE se întâlneşte în SUA
 

×
Subiecte în articol: valeriu zgonea India Klaus Iohannis
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close