Antena 3 CNN Actualitate A început evaluarea naţională pentru absolvenţii de gimnaziu. Limba română este prima probă

A început evaluarea naţională pentru absolvenţii de gimnaziu. Limba română este prima probă

A început evaluarea naţională pentru absolvenţii de gimnaziu. Limba română este prima probă
Sursa foto: Foto: Mediafax
20 Iun 2011   •   09:04

Peste 220.000 de absolvenţi ai claselor a VIII-a au susţinut luni prima probă a evaluării naţionale, la Limba şi literatura română.
Examenul a început la ora 9, iar accesul elevilor în săli s-a făcut cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei.

Subiectele au fost extrase din cele 10 variante pregătite de Ministerul Educaţiei.

La examenul de luni, elevii au avut de analizat două texte la prima vedere: primul dintr-un basm de Ioan Slavici şi al doilea din „Enciclopedia lumii vii", de Tudor Opriş. Chiar dacă la început au avut emoţii mari, elevii spun că subiectele au fost uşoare.

Pentru a fi cu minte limpede, mulţi nu au mai repetat cu o zi înainte de examen şi au încercat să se relaxeze.

Testele naţionale pentru absolvenţii de gimnaziu vor continua marţi, cu proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc proba la matematică.

Orice tentativă de fraudă duce la eliminarea din salã şi acordarea notei 1, conform Ministerului Educaţiei.

Vineri este programată afişarea primelor rezultate. În aceeaşi zi, între orele 14.00 şi 18.00, pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în 25 şi 26 iunie.

Afişarea rezultatelor finale va avea loc în data de 27 iunie.

 



×
Subiecte în articol: limba romana examen elevi rezultate subiecte
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close