Antena 3 CNN Actualitate A treia zi de proteste la Oltchim. Angajaţii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de trei luni

A treia zi de proteste la Oltchim. Angajaţii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de trei luni

A treia zi de proteste la Oltchim. Angajaţii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de trei luni
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    29 Mar 2013   •   09:35

Peste 500 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Divizia Petrochimică Bradu protestează, vineri, pentru a treia zi consecutiv, în faţa pavilioanelor administrative ale unităţilor, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de aproape trei luni.

Potrivit liderului Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, în curtea societăţii protestează aproximativ 400 de angajaţi.

"S-a promis ieri că lichidarea pe luna februarie va fi acordată integral astăzi, dar auzim acum că se va achita doar 45% din ea, iar oamenii au luat foc, sunt mai supăraţi ca ieri de minciunile apărute. Iar de restul plăţilor din decembrie şi ianuarie nu se mai vorbeşte. Oamenii sunt disperaţi, îi aşteptăm aici în continuare pe Victor Ponta sau Varujan Vosganian să spună ce se întâmplă, să rostească adevărul adevărat, să numai spună promisiuni oamenilor, promisiuni neonorate", a declarat, vineri, liderul Sindicatului Liber Oltchim, potrivit Mediafax.

De asemenea, peste 100 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu de la Piteşti, care aparţine Oltchim Râmnicu Vâlcea, protestează, vineri, în faţa pavilionului administrativ al unităţii. Angajaţii solicită plata restanţelor salariale din ultimele luni, oprirea disponibilizărilor şi repornirea activităţii petrochimiei piteştene, denumită din 2009 Divizia Petrochimică Bradu, după ce a fost preluată de Oltchim de la Petrom.

Peste 1.500 de salariaţi ai Combinatului Chimic Oltchim s-au strâns, joi dimineaţă, într-un miting de amploare, protestând faţă de restanţele salariale din luna decembrie şi lipsa perspectivelor cu privire la viitorul celui mai mare agent economic din judeţul Vâlcea. Protestatarii sunt atât angajaţi ai combinatului de la Vâlcea, cât şi ai combinatului Petrochimie de la Piteşti.

Miercuri, peste 200 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au blocat traficul pe Drumul Naţional 64, timp de două ore, cerând administratorului judiciar şi reprezentanţilor Ministerului Economiei să vină la Vâlcea pentru a le prezenta planul privind unitatea.

Tot miercuri, peste 300 de salariaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat pe DN 65 B şi au blocat şoseaua în zona Vămii din Piteşti, la un moment dat o parte a protestatarilor îmbrâncindu-se cu jandarmii care au intervenit să elibereze drumul.

Combinatul vâlcean Oltchim este cea mai mare unitate economică din judeţ având peste 3.000 de angajaţi. De nouă luni traversează cea mai gravă criză economică, a fost închis în vara anului 2012, a trecut printr-o tentativă de privatizare nereuşită, a fost repornit la 5% capacitate în octombrie, iar de la sfârşitul lunii ianuarie 2013 se află în procedură de insolvenţă.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Citeşte şi Conducerea Oltchim cere Ministerului Economiei ajutor pentru plata salariilor până vineri







×
Subiecte în articol: Oltchim proteste salarii
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close