Antena 3 CNN Actualitate Antonescu, despre inundaţiile din colegiul său: „Este important ca organele care au putere de acţiune efectivă să acţioneze”

Antonescu, despre inundaţiile din colegiul său: „Este important ca organele care au putere de acţiune efectivă să acţioneze”

Antonescu, despre inundaţiile din colegiul său: „Este important ca organele care au putere de acţiune efectivă să acţioneze”
de M.T.    |    22 Apr 2014   •   20:12

Crin Antonescu a comentat situaţia din colegiul său de senator din Teleorman, unde mai multe localităţi au fost inundate în ultimele zile.

„În colegiul în care sunt eu senator e vorba de trei localităţi, situaţia mai gravă este în satul Beiu din Ştorobăneasa, unde a şi fost astăzi premierul şi cu echipa sa, cu domnul Dragnea, şi mai sunt încă două comune afectate, în Necşeşti şi Vîrtoape”, a explicat preşedintele PNL.

„Am discutat astăzi şi cu colegul meu, domnul deputat Almăjanu, voi discuta şi cu primarii de acolo. Aici este important ca organele care au putere de acţiune efectivă să acţioneze. Dar e vorba de trei comune, între o situaţie mai complicată, afectat mai grav este satul Beiu”, a adăugat fostul preşedinte al Senatului.

Întrebat dacă vizita premierului Victor Ponta în Teleorman a fost una electorală, Crin Antonescu a răspuns: „Este normal. Dacă nu se duce, ies discuţii că nu s-a dus. Mi se pare că este normal ca premierul, ca alţi miniştrii, ca oameni care au răspunderi directe în Executiv, cu mijloace executive, să intervină în astfel de situaţii, să fie acolo, deci nu consider că e o vizită electorală”.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close