Antena 3 CNN Actualitate CFR are un nou director

CFR are un nou director

CFR are un nou director
27 Feb 2015   •   16:13

Dan M. Costescu a fost numit director general al CFR SA. Până acum conducerea a fost asigurată de Macarie Alexandru Moldovan din poziţia de interimar. Acesta revine acum la funcţia de director general adjunc al direcţiei tehnice.

Cotescu, în vârstă de 46 de ani, va prelua luni conducerea executivă a companiei după ce a fost ales în urma unui proces de selecţie desfăşurat în baza OUG 109/ 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

"Experienţa profesională, acumulată în cei peste 20 de ani de activitate în domenii precum management, dezvoltare de afaceri feroviare, conducere şi implementare de proiecte, consultanţă feroviară, cercetare sau academic, i-a permis ocuparea până în prezent a unor poziţii reprezentative în companii private sau de stat, din România şi Europa, din domenii precum industrie sau exploatare feroviară. A fost responsabil individual sau în echipe complexe, pentru strategiile de achiziţie, restructurare, repoziţionare pe piaţă sau integrare în structura dorită de acţionariat, ori autoritatea tutelară a unor companii precum: Romvag (România), Karsdorfer Eisenbahn - KEG/Cale Ferată Privată (Germania), Autoritatea Feroviară Română (AFER)", se arată în comunicatul CFR.

Noul şef al CFR SA a înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess - und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România).

×
Subiecte în articol: CFR
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close