Antena 3 CNN Actualitate DĂ VIAŢĂ EROILOR. Istoriile cutremurătoare ale Revoluţiei române

DĂ VIAŢĂ EROILOR. Istoriile cutremurătoare ale Revoluţiei române

DĂ VIAŢĂ EROILOR. Istoriile cutremurătoare ale Revoluţiei române
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Dec 2014   •   21:48
Demersul Antena 3, "Dă viaţă eroilor!" a fost tema principală a Ediţiei Speciale, de luni seară, realizată de Mihai Gâdea şi Adrian Ursu.
 
Numele celor 1.166 de victime ale Revoluţiei au fost rostite, în direct, din Piaţa Revoluţiei, de jurnaliştii postului Antena 3, la 25 de ani de la cel mai sângeros eveniment al României moderne.
 
Din platoul Excelsior, Mihai Gâdea şi Adrian Ursu au prezentat, pe larg, câteva dintre tragediile Revoluţiei, respectiv o parte din cele 1.166 de cazuri.
 
Una dintre cele mai şocante poveşti este cea a unui copil, cel mai tânăr erou de la Revoluţie, care în decembrie 1989 avea o lună. Vladimir Andronic a murit împuşcat, ucis de un glonţ pierdut al unui militar aflat într-un tab, pe strada Ştirbei Vodă, pe partea opusă Radioului Public. 
 
Cătălina Andronic, mama copilului, a explicat că nu ar putea să se uite în ochii bărbatului care a tras în fiul ei: "Nu cred că m-aş putea uita în ochii lui, dacă ar veni să îşi ceară scuze acum acest personaj", a explicat mama copilului. "După 25 de ani, am bătut pasul pe loc. Mă sperii când văd în ce direcţie ne îndreptăm".

Totuşi, soţul Cătălinei şi tatăl copilului, Laurenţiu Andronic, a explicat că el este ceva mai optimist, că a văzut semne de schimbare în societatea românească. "Eu încă sunt optimist, pentru că societatea românească s-a transformat. Nu atât cât ne-am fi dorit, dar au fost multe transformări."
 
 
În decembrie 1989, mii de români au sfidat gloanţele ca să-şi apere convingerile şi visurile, iar lângă adulţi au stat copii. Unii dintre ei au plătit cu viaţa pentru îndrăzneala lor. 
 
"Pionieri şi UTC-işti împotriva lui Ceauşescu". Acesta va fi titlul primei cărţi dedicate de profesorul Dumitru Tomoni din Făget copiilor care au murit acum 25 de ani la Timişoara.
 
 
Acum 25 de ani, la Revoluţie, 34 de copii au murit. 34 de suflete care abia păşeau în lume au plecat dintre noi, sub focul armelor. La 25 de ani distanţă, 34 de copii au cântat imnul României, în platoul Ediţiei Speciale: 
 

Mariana Farcău este una din victimele lui Decembrie 1989. Şi un nume în unul din numeroasele dosare ale Revoluţiei. Al celui cunoscut la C.E.D.O. ca “dosarul lotului 72 Timişoara”. Mariana Farcău este femeia care a renăscut practic în noaptea de 17 spre 18 Decembrie 1989. A fost “culeasă” de doi brancardieri dintre cadavre, după ce fusese împuşcată de două ori, de un glonţ de mitralieră şi unul de pistol, unul ajuns în mână, celălalt, în abdomen. A fost salvată de la drumul spre crematoriu, unde putea ajunge de vie.
 

Mariana Farcău a povestit, în platoul Antena 3, experienţa tulburătoare de la Revoluţie:
 

Alina şi Constantin Bodo au povestit că pe fratele lor, Marius, l-au găsit la aproape o lună de zile de la Revoluţie, direct la morgă, chiar dacă traseul acestuia nu a fost atât de simplu. Marius avea 13 ani. 
 
 
Victoria Ghenoiu, mama unui tânăr de 19 ani, Laurenţiu Ghenoiu, ucis în timpul Revoluţiei din 1989, chiar în ziua de Crăciun, a povestit episodul pe care l-a trăit în acele zile cumplite şi cum a primit un telefon prin care era înştiinţată că a murit copilul ei. Femeia avea la acel moment trei copii. 
 
"Nu s-a vrut să se afle adevărul, mi-a zis cineva din armată", povesteşte sora lui Laurenţiu Ghenoiu.
 

Deaorece mai sunt două zile până la sărbătorirea Naşterii Domnului, copiii care au venit în platoul emisiunii "Ediţie Specială", pentru a comemora moartea îngerilor de la Revoluţia din 1989, au cântat un colind special. 
 

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close