Antena 3 CNN Actualitate Instanţa a decis: Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest

Instanţa a decis: Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest

Instanţa a decis: Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    27 Iun 2014   •   17:13
UPDATE 17.10 - Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins contestaţiile celor doi faţă de măsura preventivă dispusă în dosarul traficului de influenţă ce ar fi fost făcut pentru ca interlopul Bercea Mondial să scape de închisoare.  

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a declarat, înainte de pronunţare, că fratele şefului statului şi-a menţinut declaraţiile de la fondul cauzei, susţinând că este nevinovat.
   
La urcarea în duba care l-a dus înapoi în arest, întrebat de jurnalişti dacă şi-a însuşit 350.00 de euro de la familia lui Bercea Mondial, Marian Căpăţână a spus că nu. "Am împrumutat bani ca să-i folosesc la Aversa (fabrica de pompe - n.r.)", a adăugat el.

 
Update 14.15 - Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, are mari probleme de sănătate, spune avocatul său

Update 12.02 - Procesul s-a încheiat, iar judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au rămas în pronunţare. Pronunţarea instanţei va fi la ora 17.
 
Mircea Băsescu a fost dus înapoi, în arestul Poliţiei Capitalei.

Mai multe surse susţin că avocaţii ar cere arestul la domiciliu pentru Mircea Băsescu.

 
Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
 
VIDEO. Mircea Băsescu recunoaşte că a luat bani să intervină pentru eliberarea lui Bercea Mondial: La mine au ajuns 250.000, mi s-a pus MORMANUL DE DOLARI în braţe. Traian Băsescu ştie

Pe 20 iunie, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.


Fiul lui Bercea Mondial: 300.000 de euro au ajuns la Traian Băsescu

Cu 
fratele în arestginerele urmărit penal şi o cerere oficială a Parlamentului să demisioneze, Traian Băsescu a plecat joi să reprezinte România la Bruxelles, la Consiliul European

Şeful statului va trebui să explice în faţa liderilor Europei cum a luat fratele său bani de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l scăpa pe acesta de închisoare, aşa cum reiese din înregistrările făcute publice de familia clanului.

Citiţi şi 
Băsescu: Parlamentul României a FRATERNIZAT cu clanul Bercea. Acest clan a fost condamnat prima dată în mandatul meu

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close