Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sănătăţii: Lucrăm la o lege a vaccinării. Ce presupune proiectul de lege

Ministrul Sănătăţii: Lucrăm la o lege a vaccinării. Ce presupune proiectul de lege

Ministrul Sănătăţii: Lucrăm la o lege a vaccinării. Ce presupune proiectul de lege
15 Apr 2015   •   13:07

Ministerul Sănătăţii vrea să dea o lege a vaccinării având ca model legislaţia din mai multe ţări europene. Asta deoarece există o campanie foarte agresivă împotriva imunizării, care îi face pe părinţi să se opună vaccinării, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu.

"Avem un draft al legii vaccinării, lucrăm la acest document, care va reglementa situaţia imunizărilor în România. Am luat această decizie întrucât există o campanie foarte agresivă antivaccinare, a scăzut mult numărul doritorilor şi a crescut opoziţia părinţilor. În acest context, există riscul reapariţiei unor boli foarte grave, mortale chiar, după cum a sesizat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Să nu uităm că poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinării", a spus Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că specialiştii care se vor inspira din legislaţia în vigoare din Franţa, Germania şi Polonia.

"Dorim reglementarea situaţiei vaccinării, ne inspirăm după legislaţia care existentă în vigoare în Franţa, Germania şi Polonia, întrucât ne apropiem de pragul de vaccinare de 80%, sub care nu putem scădea, potrivit recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii", a mai spus ministrul Sănătăţii.

România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în privinţa vaccinării, de 95 la sută, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării. România înregistrează procente sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin.

Neprezentarea continuă să rămână principalul motiv al vaccinării necorespunzatoare în raport cu vârsta. Contraindicaţiile medicale ocupă al doilea loc în clasamentul motivelor vaccinării necorespunzătoare vârstei, urmate de disfuncţionalităţi în furnizarea vaccinului, în creştere marcantă faţă de anul precedent.

×
Subiecte în articol: sănătate
Parteneri
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Cum este posibil
x close