Antena 3 CNN Actualitate Ponta, mesaj pentru Antena 3: Nu trebuie să vă mutaţi nicăieri. Îmi asum ceea ce spun

Ponta, mesaj pentru Antena 3: Nu trebuie să vă mutaţi nicăieri. Îmi asum ceea ce spun

Ponta, mesaj pentru Antena 3: Nu trebuie să vă mutaţi nicăieri. Îmi asum ceea ce spun
18 Aug 2014   •   23:06

Nu trebuie să vă mutaţi nicăieri, a afirmat premierul Victor Ponta, invitat în ediţia de luni a emisiunii "Sinteza Zilei", arătând că există multe alte instituţii de presă care funcţionează în clădirile statului, plătind chiriile aferente.

"Decizia va aparţine conducerii trustului, dar cel puţin cât sunt eu prim-ministru nu trebuie să vă mutaţi nicăieri. În spaţii ale statului român stau în acest moment şi B1 TV, România TV, a stat şi Realitatea (...). Eu cred că ideea de libertate a presei şi de a nu aplica sancţiuni împotriva unor jurnalişti şi a unui grup de presă, când nu sunt obiectul cauzei, este mai importantă decât orice altceva, decât orice destin personal (...) Dumneavoastră aţi prezentat, la Antena 3, cazuri grave, penale, în care sunt implicaţi Traian Băsescu şi familia sa. Pentru asta nu trebuie nimeni, nici dumneavoastră - şi dacă făcea orice altă televiziune, care prezenta despre mine sau oricine altcineva - ăsta nu e un motiv pentru care să fie închis, gonit dintr-un sediu", a spus Ponta.

Ponta a dat asigurări că, aşa cum alte televiziuni pot sta în clădirile statului, îndeplinind condiţiile legale, şi Antena 3 îşi poate păstra sediul.

"Deci, pot să spun, asumându-mi orice critică şi risc, că aşa cum alte televiziuni, dintre care unele mă critică foarte tare, pot sta cât timp plătesc chiria şi îndeplinesc condiţiile legale în sediile lor, şi dumneavoastră trebuie să rămâneţi", a mai spus Ponta.

Şeful Guvernului a mai afirmat că, pentru România, dacă "singurul post afiliat CNN" este mutat cu forţa sau scos în stradă, din sediu, fără să aibă nicio vină şi nicio acuzaţie directă ar fi "cea mai mare lovitură care s-ar da imaginii ţării".

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei Victor Ponta post confiscat
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close