Antena 3 CNN Actualitate Radu Tudor: Antena 3 va remite un amplu dosar autorităţilor europene cu privire la abuzurile din România

Radu Tudor: Antena 3 va remite un amplu dosar autorităţilor europene cu privire la abuzurile din România

Radu Tudor: Antena 3 va remite un amplu dosar autorităţilor europene cu privire la abuzurile din România
29 Oct 2013   •   15:47

În urma presiunilor la care Traian Băsescu supune Antena 3, Mihai Gâdea şi Radu Tudor au fost invitaţi la Parlament pentru o dezbatere în cadrul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

La finalul dezbaterii, Radu Tudor a declarat că este convins că Antena 3 va avea sprijinul Parlamentului României. "Am cerut un punct de vedere. Am cerut declanşarea unei anchete şi ea a pornit astăzi prin audierea noastră. Urmează şi audierea a altor reprezentanţi ai unor instituţii care sunt vizate în povestea asta pe care noi o reclamăm Parlamentului."

"Documentul care va fi elaborat de Comisia de cultură va face parte dintr-un amplu dosar pe care Antena 3 îl va remite autorităţilor europene şi asociaţilor internaţionale ale profesioniştilor de televiziune şi acei oameni se vor pronunţa în legătură cu ce se întâmplă în România. Cu abuzul şi cu suprimarea libertăţii de exprimare prin comenzi politice asupra actelor judiciare", a explicat Radu Tudor.

Managerul general al Antena International a mai declarat că atunci când vine vorba de comisii, membrii USL sunt temători, acesta fiind un lucru semnalat în fiecare zi şi de telespectatorii Antena 3. "Reprezentanţii USL, în Parlament, în Guvern, sunt calificaţi drept reticenţi atunci când vine vorba de a ancheta unele abuzuri săvârşite de Traian Băsescu şi de instituţiile subordonate acestuia. Poate o să fim noi spărgătorul de gheaţă în povestea asta şi o să le dăm noi ceva mai mult curaj, din cât avem noi, să facă şi ei ceea ce trebuie potrivit statutului lor de reprezentanţi ai poporului", a spus Radu Tudor.

Antena 3, supusă presiunilor lui Traian Băsescu. Mihai Gâdea face apel la Parlament să intervină pentru apărarea libertăţii presei


×
Subiecte în articol: radu tudor DNA urmareste Antena3
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close