Antena 3 CNN Actualitate Românii nu sunt punctuali cu plata facturilor

Românii nu sunt punctuali cu plata facturilor

Românii nu sunt punctuali cu plata facturilor
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Sep 2014   •   09:49

Românii şi bulgarii nu sunt punctuali cu plata facturilor. Majoritatea cetăţenilor le achită cu greu la timp. Doar 7 din 10 români şi bulgari reuşesc să le plătească până la data scadentă. Restul au găuri aşa mari în buget încât întârzie cu banii cel puţin o lună. Efectul se vede şi în profitul firmelor, care resimt tot mai acut incapacitatea de plată a cetăţenilor.

Nu orice român are un salariu mare sau, măcar, un salariu. Dar majoritatea au facturi. Mai mari sau mai mici şi cu o dată scadentă. Dar câţi reuşesc să le plătească la timp? Puţin peste două treimi din români sunt plătitori punctuali ai facturilor. Procentul se păstrează şi la vecinii noştri de la sud de Dunăre. Rata de plată s-a deteriorat, însă, pentru al doilea an consecutiv. În 2012, 8 din 10 români reuşeau să-şi plătească facturile la timp.

În prezent, media est-europeană este de 72%, iar cea europeană este de 75%.

În Europa de Est, unde se încadrează şi România, persoanele fizice au un termen de plată cu patru zile mai mic faţă de restul ţărilor unde scadenţa se face la 33 de zile. În schimb, firmele pot achita facturile în 42 de zile, termen cu două zile mai mare decât în restul Europei.

Totodată, perioada de întârziere a plăţilor ajunge în zona de est a Europei la aproape o lună. O provocare căreia marile companii trebuie să îi facă faţă. Aproape jumatate dintre firmele din România resimt reducerea profitului în urma incapacitaţii de plata a clienţilor. Alte probleme le reprezintă lipsa fluxului de numerar şi creşterea dobânzilor.

Românii, pe lângă bugetul mic şi plăţile făcute cu întârziere, mai sunt şi pesimişti. Doar o treime cred că situaţia privind plăţile se va îmbunătăţi. În restul Europei, mai mult de jumătate dintre cetăţeni sunt cred că numărul celor care îşi vor plăti facturile la timp va creşte.


×
Subiecte în articol: facturi
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close