Antena 3 CNN Actualitate Şi-au adus copiii şi soţiile la protest ca să arate situaţia disperată în care se află. Protestele continuă la Mechel

Şi-au adus copiii şi soţiile la protest ca să arate situaţia disperată în care se află. Protestele continuă la Mechel

Şi-au adus copiii şi soţiile la protest ca să arate situaţia disperată în care se află. Protestele continuă la Mechel
Sursa foto: Foto: Agerpres
19 Mar 2013   •   11:22

Foştii angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii continuă protestele, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile compensatorii. Unii protestatari au venit în faţa combinatului cu soţiile şi copiii, pentru a arăta "situaţia disperată" în care se află familiile lor.

Cei peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii şi membri ai familiilor acestora s-au adunat în faţa combinatului şi scandează "Hoţii", "Mincinoşii" şi "Vrem banii".

Fostul lider de sindicat de la Laminorul 3, Dorin Vâţă, a declarat, marţi, pentru Mediafax că oamenii şi-au adus şi soţiile şi copiii pentru a demonstra că neplata celor trei salarii compensatorii le afectează familiile.

"Unii dintre cei care protestează au venit cu soţii şi copii. Unul are cinci copii, altul patru, copii de şcoală, şi nu au ce le pune pe masă şi cu să-i îmbrace. În unele familii este o situaţie disperată iar oamenii vor să arate că neplata salariilor le afectează familiile", a spus Vâţă.

Aceasta este cea de-a treia săptămână de proteste ale foştilor angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii, faţă de neplata salariilor.





 

 

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close