Antena 3 CNN Actualitate Tatăl criminalului din Spania: Râdea, plângea, nu mai ştia ce face!

Tatăl criminalului din Spania: Râdea, plângea, nu mai ştia ce face!

Tatăl criminalului din Spania: Râdea, plângea, nu mai ştia ce face!
Sursa foto: Foto: Videonews
05 Apr 2011   •   15:59

Tatăl criminalului din Spania a oferit în exclusivitate pentru Antena 3 informaţii referitoare la tragedia care a avut loc luni în Madrid. Dorel Marcu locuieşte în Copşa Mică şi a fost cel de-al doilea care a aflat despre oribilul incident.

Tatăl tânărului a declarat că băiatul său a comis fapta respectivă într-un acces de furie şi nici nu şi-a dat seama ce a făcut decât când era prea târziu. Agresorul i-a spus tatălui că a acţionat la nervi, pentru că cei doi se certaseră anterior, iar soţia sa îl anunţase că este însărcinată cu alt bărbat din Spania.

 


Ucigaşului i-a fost frică să meargă la poliţie şi a spus că vrea să se arunce de pe bloc.

Marcu a mărturisit că cei doi tineri se certau des şi că fiul său a vrut de mai multe ori să se întoarcă acasă. Ultima dată când a vrut să recurgă la această soluţie, victima i-a luat banii, ca să nu poată pleca. Tatăl ucigaşului este răvăşit şi spune că nici nu îşi permite financiar să meargă în Spania pentru a fi alături de copilul său.

Cei doi au împreună o fetiţă de trei ani, iar victima era însărcinată în luna a cincea.
 


De asemenea, fratele ucigaşului a declarat, exclusiv pentru Antena 3, că a vorbit cu acesta şi că nu îi venea să creadă. "Am vorbit şi eu nu am crezut că a făcut aşa ceva. El m-a sunat pe la 11 şi ceva. Să intru pe internet pentru că a făcut ceva foarte grav. L-am întrebat: <Ce ai făcut?> şi el mi-a zis <Am omorât-o pe Vio, dintr-o ceartă, dar fără să vreau.”

Conform bărbatului, aceştia s-ar fi certat după ce au venit de la o petrecere şi lucrurile au degenerat a doua zi. Mai mult, fratele bărbatului spune că femeia ar fi stat cu acesta pentru bani.
 


×
Subiecte în articol: tatal criminal Spania informatii tanarul
Parteneri
Florin Piersic a ieşit de la Terapie Intensivă!
x close