Antena 3 CNN Actualitate Tone de castraveţi aruncaţi la gunoi, din cauza fricii de E-coli. Comercianţii sunt disperaţi

Tone de castraveţi aruncaţi la gunoi, din cauza fricii de E-coli. Comercianţii sunt disperaţi

Tone de castraveţi aruncaţi la gunoi, din cauza fricii de E-coli. Comercianţii sunt disperaţi
Sursa foto: Foto: Intact Images
05 Iun 2011   •   23:34

Mii de tone de castraveţi vor ajunge la groapa de gunoi zilele următoare. Nimeni nu-i vrea, nici gratis, se plâng producătorii, care au vrut să-i dea de pomană. Degeaba. N-au avut cui. În pieţe şi hipermarketuri e aceeaşi dramă. Comerciaţii au tăiat drastic preţurile, dar tot nu sunt încântaţi de vânzări.

De o săptămână şi jumătate, de când au apărut primele cazuri de îmbolnăviri cu E-coli, standurile cu castraveţi din magazine rămân pline de dimineaţă pînă seara. Prea puţini se încumetă să cumpere.

Comercianţii din pieţe sunt disperaţi. Degeaba reduc preţul, tot mai puţini cumpără. În depozitele producătorilor, castraveţii zac în mormane uriaşe. Mii de tone vor fi curând încărcate şi duse la groapa de gunoi.

Majoritatea ţărilor afectate cer despăgubiri. Între timp, cercetătorii încearcă să descopere de unde a pornit totul. Deocamdată nu există nici un indiciu clar. 19 persoane au murit până acum în Europa. E-coli nu a ajuns în România, iar autorităţile de la noi dau asigurări că legumele noastre nu reprezintă nici un pericol, câtă vreme sunt respectate toate condiţiile de igienă.

 




×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close