Antena 3 CNN Actualitate Vaslui: Copil de doi ani internat de urgenţă la spital, aflat în comă alcoolică

Vaslui: Copil de doi ani internat de urgenţă la spital, aflat în comă alcoolică

Vaslui: Copil de doi ani internat de urgenţă la spital, aflat în comă alcoolică
Sursa foto: Foto: Agerpres
15 Apr 2012   •   19:39
Update 21:00    Potrivit declaraţiei Elenei Ciocan, medic la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, mama copilului, aflată în stare de ebrietate, a dat de furcă autorităţilor, poliţiştii reuşind cu greu să o calmeze. Femeia este responsabilă pentru starea copilului iar în momentul de faţă se află şi ea internată în acelaşi spital, medicii văzându-se nevoiţi să o sedeze, informează Agerpres.

'Pe tot drumul până la spital femeia a fost agresivă cu personalul medical şi a vorbit foarte urât. S-a reuşit stabilizarea copilului în vârstă de doi ani, care a intrat în comă după ce mama i-a dat să bea alcool', a explicat Elena Ciocan. 



Medicii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au internat duminică seara un copil în vârstă de doi ani, aflat în comă alcoolică şi cu hipotermie, informează Mediafax.

Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui, copilul a fost preluat de la domiciliul părinţilor cu ambulanţa, din localitatea Ceatele, suburbie a oraşului Negreşti, starea  lui fiind una foarte gravă.
   
"Echipajul de ambulanţă nu a reuşit să afle în ce condiţii a ajuns copilul în comă, întrucât toţi cei din casă erau într-o stare avansată de ebrietate şi nu se putea comunica cu ei. Inclusiv persoana care a sunat la Serviciul unic de urgenţă 112 nu a putut spune prea multe dispecerului, ci doar faptul că băieţelului îi este foarte rău", a declarat managareul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
   
Medicii spitalului urmează să sesiseze acest caz Poliţiei şi Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui. Autorităţile vor deschide o anchetă pentru a afla împrejurările exacte în care s-a produs acest incident şi deasemenea, pentru a pedepsi vinovaţii.


×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close